07 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
SUA cer renunţarea la folosirea acizilor graşi parţial hidrogenaţi în industria alimentară
SUA cer renunţarea la folosirea acizilor graşi parţial hidrogenaţi în industria alimentară

Agenţia americană de reglementare în domeniul alimentar şi al medicamentelor (Food and Drug Administration, FDA) a anunţat ă va cere producătorilor ca, în următorii trei ani, să elimine din compoziţia alimentelor procesate din SUA acizii graşi parţial hidrogenaţi, întrucât aceste substanţe nu prezintă, „în general, siguranţă pentru a fi folosite în hrana oamenilor”, informează USA Today.

Instituţia a comunicat şi o serie de măsuri pentru implementarea de către producătorii de alimente a acestei decizii referitoare la acizii graşi parţial hidrogenaţi, care sunt „principala sursă dietetică de acizi graşi trans artificiali din producţia alimentară industrială”, transmite AFP.

Decizia FDA are rolul de a salva mii de vieţi în fiecare an, întrucât, potrivit medicilor, consumul acestor substanţe, care provoacă creşterea nivelului de colesterol din sânge, are efecte grave asupra sănătăţii oamenilor. Ele sunt mult mai nesănătoase decât grăsimile saturate, din unt sau brânză, întrucât spre deosebire de acestea, care sporesc doar nivelul aşa-numitului colesterol rău (LDL), ele cresc şi conţinutul de colesterol bun (HDL), a explicat Alice Lichtenstein, profesor de nutriţie la Tufts University.


Articole înrudite