03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În cursul acestui an, persoanele majore vor primi carduri electronice de sănătate care vor fi obligatorii la fiecare vizită la medic. Când vei primi cardul de la medicul de familie, vei răspunde, printre altele, dacă eşti de acord ca grupa sanguină şi Rh-ul să fie inscripţionate pe card şi dacă vrei să devii donator de organe post-mortem. Dacă răspunsul tău la aceste întrebări e afirmativ, trebuie să parcurgi anumiţi paşi şi vei plăti ca aceste informaţii să fie înscrise pe card.
Ca să nu existe confuzii, precizăm de la bun început că pacienţii sunt scutiţi de la plata şi distribuţia cardului naţional (electronic) de sănătate. Dar dacă vrei ca informaţii precum grupa sanguină, factorul Rh şi consimţământul pentru donarea de organe post-mortem să fie inscripţionate pe cardul tău electronic de sănătate, atunci trebuie să fii pregătit să achiţi în jur de 150 de lei. Inscripţionarea cardului cu alte informaţii decât cele menţionate anterior e gratuită.
Reamintim, că în mod obligatoriu, cardul naţional de sănătate are inscripţionat pe faţă numele şi prenumele asiguratului, un cod unic de identificare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, numărul cardului şi data expirării. În afară de aceste informaţii, vei fi întrebat de medicul de familie, când vei intra în posesia cardului, dacă eşti de acord ca o parte sau toate informaţiile pe care ţi le prezentăm în continuare să fie inscripţionate pe cipul cardului: grupa sanguină şi Rh-ul, bolile cu risc vital şi cele cronice de care suferi dar şi dacă eşti de acord să devii donator de organe post-mortem. E dreptul dumneavoastră să refuzaţi ca toate aceste date sau o parte dintre ele să fie inscripţionate pe cardul de sănătate. Dar trebuie să ştiţi că, în situaţiile de urgenţe medico-chirurgicale, lipsa inscripţionării pe card a unor date medicale vitale vă poate periclita viaţa.
Cât plăteşti pentru ca grupa sanguină şi Rh-ul să fie înscrise pe card
Precizăm că pacienţii care ştiu deja grupa sanguină şi Rh-ul nu vor plăti ca aceste informaţii să fie inscripţionate pe cipul cardului (evident, în cazul în care sunt de acord). Pacienţii care nu ştiu aceste informaţii vor solicita unui laborator de analize determinarea grupei sanguine (în sistem ABO) şi a factorului Rh. Aceste analize nu sunt decontate de Casa de Asigurări, cu excepţia gravidelor, aşa încât pacienţii care vor să afle aceste informaţii vor plăti în total între 20 de lei şi 35 de lei, funcţie de laboratorul medical pentru care optează. Punctual, determinarea factorului Rh costă între 10 lei şi 20 lei, în timp ce determinarea grupei sanguine în sistem ABO se înscrie în intervalul 10 lei-20 lei.
Pacienţii majori care vor să-şi dea consimţământul pentru donarea de organe, ţesuturi şi/sau celule vor completa o declaraţie în care vor specifica organele, ţesuturile şi celulele pe care sunt de acord să le doneze post-mortem. Pacienţii vor solicita unui notar public autentificarea declaraţiei prin care îşi dau consimţământul în vederea donării post-mortem şi în scop terapeutic a organelor, ţesuturilor şi/sau celulor. Ca ordin de mărime, costul unei astfel de declaraţii-acord se ridică la 124 de lei, de exemplu, la un birou notarial din Bucureşti.
Pacienţii vor merge la medicul de familie cu această declaraţie, care mai departe va inscripţiona informaţiile privind consimţământul pentru donarea de organe post-motem pe card.
După ce vei primi cardul electronic de sănătate, e obligatoriu ca de fiecare dată când mergi la un medic din sistemul public de sănătate să prezinţi cardul. În caz contrar, nu poţi primi servicii medicale plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale, bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi a celor prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizării evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, serviciilor de planificare familială, adică tot ce este cuprins în pachetul minimal de servicii medicale, stabilit prin Contractul-Cadru.
CNAS recomandă să ai permanent la tine cardul naţional de sănătate, recomandare justificată mai ales pentru cazuri de urgenţă medicală.


Articole înrudite