24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AFC Universitatea a pierdut pe nedrept în minutul 90 şi a ratat o şansă mare să se apropie de podium
AFC Universitatea a pierdut pe nedrept în minutul 90 şi a ratat o şansă mare să se apropie de podium

Liga 1 la fotbal feminin a programat duminică partidele celei de-a 11-a etape. Una din partidele cheie s-a disputat pe stadionul Siderurgistul între AFC Universitatea Galaţi şi Fortuna Becicherecu Mic, ocupanta locului 3 din clasament. „Panterele negre” îndrumate de antrenorii: Gheorghe Cucu, Alexandru Caracaş şi Gabriel Călinescu şi-au dorit foarte mult să câştige cele trei puncte puse în joc ca să-şi ia revanşa după înfrângerea nemeritată din tur şi să rămână în cursa pentru medalii. Gălăţencele au desenat frumos, şi-au creat câteva ocazii de gol, au dominat la capitolul posesie, dar din păcate au punctat doar la impresia artistică. Bănăţencele, o echipă solidă şi bine organizată, care au venit în Galaţi încă de vineri au preluat controlul în ultimul sfert de oră şi eforturile lor s-au concretizat cu golul din min. 90 după ce în prealabil portarul gălăţean Roxana Pazargic îşi salvase echipa în două situaţii limită. În minutelele de prelungiri, căpitanul Loredana Nica a irosit şansa egalării dintr-o lovitură liberă din poziţie favorabilă. După fluierul final dezamăgirea a fost mare în tabăra gălăţeană, nimănui nevenindu-i să creadă că au rămas cu tolba goală după o evoluţie bună per ansamblu, dar ineficientă pe faza ofensivă. 11-le aliniat de AFC Universitatea a fost: Roxana Pazargic - Alexandra Ivan, Nina Anca, Dumitriţa Prisăcari, Ana Arnăutu - Maria Stamate, Iriska Topal, Lidia Moacă, Carmen Marcu - Andreea Surcică, Loredana Nica. Au mai jucat: Doina Ciobanu şi Nicoleta Lepădatu. Echipa gălăţeană se menţine pe locul 6 cu 13 puncte, la cinci lungimi de locul 3 şi doar trei de locul 4. Etapa viitoare, panterele vor juca în fieful campioanei U Olimpia Cluj, iar următorul meci acasă va fi pe 14 aprilie cu Universitatea Alexandria, ocupanta treptei a treia a podiumului în acest moment.


Articole înrudite