05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oraşul sârb Ivanjica va găzdui în perioada 6-10 iulie Balcaniada de volei rezervată junioarelor. La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea nouă echipe care au fost împărţite astfel: Grecia, Muntenegru, Albania (grupa A), Serbia, Bosnia Herţegovina, Macedonia (grupa B), România, Turcia, Bulgaria (grupa C). Naţionala României, la care au fost convocate şi trei „vrăbiuţe” de la campioana ACSV Donaris 2010: Andra Streşină, Iuliana Cazamir şi Ioana Stoica a efectuat în ultimele trei săptămâni un stagiu de pregătire centralizată la Baia Mare sub îndrumarea antrenorului Mircea Spătăceanu. Weekendul trecut, tricolorele s-au deplasat la Budapesta, unde au susţinut amicale cu Ungaria A (0-3 şi 1-3), respectiv Ungaria B (3-1 şi 3-0). „Am încheiat perioada de pregătire, iar jocurile cu Ungaria, programate cu o săptămână înainte de plecarea în Serbia şi Albania, au fost binevenite. Echipa a început să se lege, la junioare va fi foarte greu deoarece noi vom juca cu cadetele, dar sper să nu mă fac de râs nici eu şi nici colegele mele, să jucăm bine şi să ne întoarcem acasă cu o medalie”, ne-a declarat Andra Streşină. Trebuie precizat că, în aceeaşi formulă, România va participa la Durres (Albania), între 13-17 iulie, la Balcaniada de cadete, unde are ca obiectiv o medalie. Galaţiul va fi reprezentat la cele două competiţii de Andra şi Kitzi.


Articole înrudite