05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Atleta Andreea Arsine, bronz la Naţionale. Visul pentru Tokyo 2020 merge mai departe
Atleta Andreea Arsine, bronz la Naţionale. Visul pentru Tokyo 2020 merge mai departe

Federaţia Română de Atletism a organizat sâmbată, 2 noiembrie, la Bucureşti, Campionatul Naţional de Marş pentru seniori şi tineret la feminin şi masculin, individual şi pe echipe. Câştigătoarea de la Exathlon 2019, Andreea Arsine, care este legitimată la CSU Galaţi, a revenit spectaculos în circuitul competiţional, reuşind să cucerească medalia de bronz pe distanţa de 10 km.
„La finalul cursei eram dezorientată şi dezamăgită că am venit pe 3 fără să realizez în ce condiţii am reuşit să obţin această performanţă la un an distanţă, în care, credeţi-mă, s-au întâmplat foarte multe. De la accidentări, dureri şi intervenţia chirurgicală pe care am ţinut-o deoparte ca să mă concentrez pe revenire şi la care aveam pauză obligatorie de 6 luni, iar eu la 2 săptămâni ieşeam la prima alergare, doar eu pot să fac aşa ceva, însă mereu am avut încredere în mine şi în corpul meu şi nu am avut parte de complicaţii, însă asta nu a însemnat că a fost şi usor. Oboseala acumulată, oricât am vrut să o ignor, şi-a pus amprenta şi nu ştiu cât a fost fizic, dar ştiu că psihic s-a resimţit şi am simţit intens în perioada de pregătire care cumulat din iunie şi până în prezent a fost de 3,5 luni. Acest 47'37"pe 10 km este un timp foarte bun, aşa cum spuneam la început, nu am realizat asta până nu mi-au spus antrenorul şi colegii şi care m-au făcut să mă răzgândesc asupra unei decizii din cauza căreia aveam de pierdut mai târziu sau poate îmi părea rău. Am câştigat mai mult decât m-aş fi gândit şi pentru asta vă mulţumesc tuturor pentru acest minunat an 2019 care mi-a dat tot ce se putea mai bun”, a fost mesajul postat de Andreea la finalul cursei pe o reţea de socializare.
Arsine a fost singura sportivă care a reprezentat Galaţiul la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, ambiţioasă şi luptătoare cum o ştim, nu este exclus să ne mai facă o surpriză şi să o putem aplauda şi la Tokyo 2020.


Articole înrudite