28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Federaţia Română de Baschet a făcut anunţul bombă. Turneul final al Campionatului Naţional la categoria de vârstă Under 14 se va disputa în perioada 25-29 august în oraşul nostru. La această competiţie s-au calificat 16 echipe: opt feminine şi opt masculine reprezentând centre de tradiţie ale sportului cu mingea la coş cum ar fi: Cluj Napoca, Bucureşti, Oradea, Timişoara, Piteşti, Târgovişte, Reghin, Tg. Secuiesc. Galaţiul va fi prezent cu două formaţii: Phoenix Paneurogal, la fete respectiv Phoenix LPS, la băieţi iar în opinia specialiştilor, ambele echipe din urbea noastră sunt creditate cu şanse considerabile la câştigarea titlului naţional. „Am aşteptat cu inima la gură ca Federaţia să ne acorde acest turneu. Este o mare onoare pentru şi vrem să ne ridicăm la înălţime din punct de vedere organizatoric şi, să facem o adevărată sărbătoare. Sunt convins că vom găsi sprijin la autorităţile locale şi  la alţi oameni de bine, pentru a prezenta oaspeţilor care vor veni din toată ţara, oraşul nostru într-o imagine pozitivă. Vom avea mult de muncă, trebuie să găsim soluţii pentru că organizarea unui turneu de asemenea anvergură presupune să avem două săli omologate, dar sunt convins că vom fi la înălţime”, a concluzionat managerul clubului organizator, Florin Nini. Clubul gălăţean va împlini luna viitoare un deceniu de existenţă, deja până acum în acest sezon au fost cucerite trei medalii: două de argint, la Under 15 şi una de bronz, la Under 18 şi aşteptăm ca palmaresul să se îmbogăţească şi cu mult visata medalie de aur. Să sperăm că punând umărul toţi factorii care se pot implica, totul va fi la superlativ pentru a mai putea organiza şi anul viitor turnee de asemenea amploare.


Articole înrudite