26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Beznă la Oţelul!
Beznă la Oţelul!
Roş-alb-albaştrii au pierdut cu Dinamo, în ultimul joc din acest sezon şi se pare că au rămas şi fără antrenor principal. Grigoraş a anunţat că va părăsi echipa dar conducerea administrativă neagă. Jucătorii au intrat deocamdată în vacanţă, până pe 15 iunie.
O vorbă din bătrâni spune că ziua de marţi are trei ceasuri rele. Cam aşa au stat lucrurile şi alaltăieri pe stadionul Oţelul. Pentru prima dată după operaţia pe cord, antrenorul Petre Grigoraş a asistat pe viu la un meci, dar după declaraţia făcută înaintea fluierului de start, ar putea fi şi ultimul la cârma echipei gălăţene. Partida a fost echilibrată, roş-alb-albaştrii au avut câteva ocazii, cea mai mare fiind aceea din min. 44, la lovitura liberă indirectă din careul dinamovist, când două şuturi ale lui Giurgiu au fost respinse in extremis de pe linia porţii iar câinii roşii s-au dovedit pragmatici şi au obţinut cele trei puncte graţie golului lui Axente. Finalul a fost întunecat, caracterizând perfect întregul sezon, nocturna cedând pentru prima oară după doi ani de la darea în folosinţă. „Am venit să fiu alături de băieţi pentru acest meci din ultima etapă. Sper să câştige, chiar dacă, momentan, trecem prin momente grele. E o fostă campioană care a ajuns într-o situaţie dificilă şi e păcat. Sunt probleme destul de mari şi mă bucur pentru băieţi că au dat dovadă de caracter şi au reuşit să depăşească momentele grele. Nu s-a rezolvat aproape nimic din problemele existente. Cu părere de rău, anunţ că nici eu nu o să mai rămân la echipă, în aceste condiţii. Este greu să faci performanţă cu o echipă neplătită. Am luat decizia fiindcă, deocamdată, nu s-a materializat nimic din promisiunile făcute de conducere. Am venit pentru ca echipa să se bată la calificarea în cupele europene şi momentan, nu se poate discuta de aşa ceva. Să sperăm până în ceasul al 12-lea că va fi bine”, a precizat înainte de joc antrenorul Petre Grigoraş. La finalul partidei, oficialii Oţelului, aşa cum ne-au obişnuit de la începutul acestui an, au ţinut să liniştească spiritele. „Vă asigur că Grigoraş nu va pleca. Am semnale din partea patronului că încet-încet lucrurile se vor îndrepta. Sunt datorii la jucători, sperăm ca până la reunire să se achite şi Grig să continue cu noi”, a spus răspicat directorul general Narcis Răducan. Ne permitem să-i dăm crezare lui Grig, cu siguranţă va fi o vacanţă agitată iar viitorul nu anunţă nimic bun.
Altfel, am aflat în ultimul moment şi o veste bună: căpitanul „oţelarilor”, Sergiu Costin, şi-a prelungit cu încă un an de zile contractul cu Oţelul.
Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti 0-1 (0-1)
stadion Oţelul, spectatori: 3500
A marcat: Axente (min. 68)
Formaţii:
Oţelul: Grahovac - Cojoc, Sîrghi, Benga, Ljubinkovic (min. 81 Murgoci) - Neagu, Giurgiu, Filip (min. 78 Tudorie) - Iorga, Paraschiv (min. 56 Marquinos), Astafei. Antrenor: Marian Dinu.
Dinamo: Naumovski - L. Rus, Dr. Grigore, Luchin, Muşat - Strătilă (min. 67 Dandea), Curtean, Boubacar, C. Matei - Cristea (min. 57 Axente), Alexe. Antrenor: Cornel Þălnar.
cartonaşe galbene: Grahovac (min. 3), Ljubinkovic (min. 45), Paraschiv (min. 53), respectiv Boubacar (min .39), Naumovski (min. 44), Strătilă (min. 45), Rus (min. 52), Grigore (min. 54), C. Matei (min. 59), Alexe (min. 60), Luchin (min. 79)
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin)
Asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui) şi Stelian Slabu (Braşov)


Articole înrudite