23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSM Arcada a câştigat primul trofeu al sezonului: Supercupa României. CSU Belor pleacă să cucerească Feleacul
CSM Arcada a câştigat primul trofeu al sezonului: Supercupa României. CSU Belor pleacă să cucerească Feleacul

Pe teren neutru, în sala sporturilor din Alexandria, cu o asistenţă redusă, campioana en-titre CSM Arcada Galaţi şi deţinătoarea Cupei, Dinamo Bucureşti, au revenit în locaţie şi şi-au disputat primul trofeu al sezonului 2019-2020, Supercupa României. Băieţii antrenaţi de Sergiu Stancu au intrat foarte motivaţi pe teren şi au câştigat clar primul set. Aşa cum se anticipa, Dinamo, care s-a întărit faţă de anul trecut, a replicat prompt şi a restabilit egalitatea. Din setul trei a început spectacolul, ambele echipe demonstrând că sunt principalele candidate la trofee deşi sezonul este abia la început. Cele două combatante au mers cap la cap, echipa gălăţeană a condus cu 21-19, dar dinamoviştii au revenit şi au avut minge de 2-1, olandezul Klapwijk a anulat-o, iar Bissette a închis setul cu două blocaje „cui”. Situaţia s-a repetat şi în setul patru, avantajul pe tabelă a alternat când într-o parte când în cealaltă, de data aceasta bucureştenii au fost mai lucizi şi au egalat încă odată. Tie-breakul nu s-a dezminţit şi a fost pe muchie de cuţit. Gălăţenii au condus şi au avut patru mingi de meci care însă au fost anulate de dinamovişti care au menţinut suspansul. În cele din urmă s-a făcut dreptate, Bissette, cel mai eficient jucător a închis meciul cu al 9-lea blocaj şi echipa gălăţeană şi-a luat astfel şi revanşa după eşecul din finala Cupei României. Rezultat final: CSM Arcada - Dinamo Bucureşti 3-2 (17, -19, 24, -24, 14). Echipa gălăţeană a început în formula: Terzic 4 p, Bissette 22 p, Klapwijk 20 p, Bala 13 p, Georgiev 8 p, Hernan - Cabrera, libero. Au mai intrat: Kollo 9 p, Cuciureanu 2 p, Talpă, Carrasco 1 p. Campioana României îşi va continua drumul prin ţară pentru că sâmbătă 26 octombrie va juca la nou promovata UVT Timişoara, în cea de-a 3-a etapă a Diviziei A1.
Fetele de la CSU Belor vor porni şi ele la drum vineri cu destinaţia Cluj Napoca unde duminică vor întâlni pe U NTT Data Cluj, într-o partidă care se anunţă foarte interesantă, gălăţencele antrenate de Bogdan Paul vor să continue seria evoluţiilor bune şi să realizeze a patra victorie consecutivă.

Sursa foto CSU Belor: Sportul Ilustrat


Articole înrudite