18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSU Belor s-a întors cu două victorii de la Piteşti
CSU Belor s-a întors cu două victorii de la Piteşti

Primul turneu din play-out-ul 9-12 Diviziei A1 la volei feminin a debutat vineri în sala Trivale din Piteşti. CSU Belor Galaţi a întâlnit pe U NTT Data Cluj Napoca. Calculele hârtiei au fost confirmate şi echipa gălăţeană a obţinut o victorie scontată, scor final: 3-0 (14, 23, 21). Antrenorul Bogdan Paul a început cu formula: Sorina Miclăuş 4 puncte, Borislava Saykova 3 p, Lara Vukasovic 18 p, Anamaria Berdilă 9 p, Talita Jose do Nascimento 5 p, Mirela Shahpazova 6 p - Nikolina Bozicevic, libero. Au mai jucat: Elena Becheva 3 p, Andrea Lakovic 2 p, Adina Roşca, Andreea Tămaş, Violeta Stan - libero.
Sâmbătă, în cea de-a doua zi a turneului play-out, CSU Belor s-a duelat cu echipa gazdă FC Argeş Piteşti. Gălăţencele antrenate de Bogdan Paul şi Florin Vasile Bosi au jucat din nou bine cu o sincopă în setul trei, şi au bifat a doua victorie consecutivă de trei puncte. Rezultat final: CSU Belor - FC Argeş 3-1 (14, 19, -15, 20). Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Lara Vukasovic 18 puncte, Borislava Saykova 13 p, Talita Jose do Nascimento 11 p, Anamaria Berdilă 7 p, Sorina Miclăuş 8 p, Elena Becheva 6 p, Mirela Shahpazova 4 p, Adina Roşca 3 p, Andreea Tămaş, Andrea Lakovic şi cei doi libero: Nikolina Bozicevic şi Violeta Stan.
Duminică s-a încheiat primul turneu play-out 9-12. CSU Belor a pierdut partida cu CSU CNUE Medicina Tg. Mureş, scor final: 1-3 (16, -19, -23, -23). Pentru echipa gălăţeană au punctat: Vukasovic 24 puncte, Saykova 14 p, Berdilă 8 p, Talita 7 p, Shahpazova 4 p, Miclăuş 3 p, Becheva 2 p, Roşca 2 p, Lakovic 1 p. Echipa gălăţeană se menţine pe locul 9 cu 33 de puncte. Ultimul turneu din acest sezon se va disputa în perioada 19-21 aprilie în sala Polivalentă Dunărea din Galaţi.


Articole înrudite