19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Aşteptarea îndelungată a iubitorilor sportului din oraşul nostru se apropie de sfârşit. 5 octombrie 2013 va fi o zi istorică. Sala Sporturilor Dunărea va fi redeschisă după aproape 14 ani. Primul eveniment sportiv va fi partida Phoenix Galaţi - Rapid Bucureşti, programată de la ora 18.00, în prima etapă a Ligii Naţionale de baschet feminin. Nou promovata Phoenix a efectuat miercuri seară primul antrenament în sala sporturilor Dunărea, care a fost renovată complet şi va fi inaugurată sâmbătă.

Echipa gălăţeană a transferat în această vară numai puţin de nouă jucătoare: Beatrice Alaiba, Denisa şi Bianca Fota, Florentina Ardeleanu, Romina Filip, Andra Ionescu şi americancele Cherise Daniel, Earnie Williams, Starr Fairbanks şi l-a numit ca antrenor principal pe grecul Theodosios Paralikas. După perioada de acomodare şi omogenizare, nou promovata în LNB îşi doreşte foarte mult să debuteze cu o victorie, foarte importantă pentru moral. „Un meci foarte important pentru noi, pe care trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate. Trebuie să arătăm că, deşi timpul pe care l-am avut la dispoziţie a fost scurt, ne-am format ca şi o echipă. Rapidul este o echipă incomodă, cu siguranţă nu vine să se predea la Galaţi, noi suntem la început de drum şi de aceea ne dorim foarte mult să păşim cu dreptul”, ne-a declarat Florentina Ardeleanu, cea mai experimentată jucătoare a echipei noastre. Organizatorii au anunţat intrarea liberă şi aşteaptă ca sala să fie arhiplină.

De partea cealaltă, giuleştencele care se vor baza pe acelaşi lot din sezonul trecut, mizează pe experienţa şi tenacitatea lui Flori Diaconu şi vor încerca să nu plece cu mâna goală de la Galaţi.


Articole înrudite