15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărenii au câştigat meritat, dar au tremurat pe final
Dunărenii au câştigat meritat, dar au tremurat pe final
Liga a II-a a programat sâmbătă partidele celei de-a doua. Dunărea Galaţi a întâlnit pe teren propriu pe CS Otopeni. Partida a fost dominată de gălăţeni în prima repriză. După mai puţin de 20 de minute de la fluierul de start, tabela de marcaj indica deja 2-0 şi se părea că vom asista la un scor fluviu. Scorul a fost deschis în min. 16 de Enache, dar un mare merit la această reuşită îl are Vali Munteanu, care peste alte trei minute şi-a trecut numele şi pe lista marcatorilor. Antrenorul oaspeţilor a băgat forţe proaspete şi după ce Lupu a redus diferenţa în min. 47, meciul s-a echilibrat. S-a jucat pe contre, dunărenii ar fi putut închide meciul, dar Cârjan (min. 66) şi Chelaru (min. 76) au ratat ocazii uriaşe. În replică, cei din Otopeni ar fi putut restabili egalitatea prin acelaşi Lupu (min. 65). În cel de-al treilea minut de prelungiri, Cârjan a scăpat singur cu portarul Râmniceanu dar acesta a intervenit salvator, reţinând balonul din picioarele atacantului nostru. Rezultat final: Dunărea Galaţi - CS Otopeni 2-1 (2-1). Antrenorii Viorel Tănase şi Eugen Baştină au folosit 11-le: Pârvu - Cristescu (min. 78 Radu), Velescu, Cucu, D.Popescu - Cioinac, Cristea - V. Munteanu, Avram (min. 58), Enache (min. 73 Chelaru) - Cârjan. Celelalte rezultate ale rundei: Farul Constanţa - Viitorul Constanţa 0-0, Victoria Brăneşti - FC Botoşani, Săgeata Năvodari - Astra II Giurgiu, Dinamo II - FCM Bacău 2-0, Delta Tulcea - CSMS Iaşi 0-1, Gloria Buzău - Callatis Mangalia, CF Brăila - FC Snagov 4-0. Etapa viitoare, Dunărea va evolua în deplasare cu Astra II Giurgiu.


Articole înrudite