15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Chiar dacă echipa sa a învins marţi pe Oţelul II, scor final 2-1, golul victoriei fiind marcat de Cârjan în ultimul minut, antrenorul principal Viorel Tănase a fost nemulţumit de atitudinea unor jucători. Măsurile nu au întârziat să apară, iar Bârlădeanu a fost scos din lot pentru indisciplină tactică. Sâmbătă, de la ora 11:00, Dunărea va juca pe teren propriu, în cea de-a doua etapă din Liga a II-a, cu CS Otopeni. „Victoria cu Oţelul II din Cupă este foarte importantă pentru noi. După meciul din prima etapă cu Viitorul, de la care am sperat multe şi n-am obţinut nimic, băieţii aveau nevoie de un declic, am mai discutat cu ei şi trebuie neapărat să câştigăm. Avem un obiectiv, clasarea în primele cinci, şi nu-mi place acel 0 din clasament. De asemenea, avem un regulament în care se stipulează că trebuie să adunăm minim şase puncte într-o lună, să fim la zero în clasamentul adevărului pentru a ne putea lua primele. Deci, băieţii sunt motivaţi şi sunt convins că vor face totul ca să spargă gheaţa în acest sezon”, ne-a declarat tehnicianul dunărean, Viorel Tănase. Celelalte jocuri ale etapei sunt: Farul Constanţa - Viitorul Constanţa, Victoria Brăneşti - FC Botoşani, Săgeata Năvodari - Astra 2 Giurgiu, Dinamo II Bucureşti - FCM Bacău, Delta Tulcea - CSMS Iaşi, Gloria Buzău - Callatis Mangalia, CF Brăila - FC Snagov.


Articole înrudite