15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fantezia a mai adăugat şase medalii în vitrină
Fantezia a mai adăugat şase medalii în vitrină

Sâmbăta şi duminica trecută s-a desfăşurat la Mamaia concursul naţional de dans sportiv Cupa „Forever Dance”, ediţia a II-a. Chiar dacă vremea nu a ţinut cu organizatorii şi în această perioadă sunt şi testele naţionale, la competiţie au participat peste 300 de perechi, iar mica dar cocheta sală a Clubului IDU din staţiunea Mamaia s-a dovedit a fi un loc foarte bun pentru organizarea competiţiilor de dans sportiv. Clubul de dans sportiv Fantezia a făcut deplasarea la această competiţie cu 10 perechi, reuşind să se califice cu 8 perechi în finalele la care au concurat, iar două perechi să ajungă până în semifinale, obţinând două medalii de aur, una de argint, două de bronz şi trei locuri şase, după cum urmează: Rareş Constantin - Jasmine Popa s-au impus clar în cadrul competiţiei de open basic 8 dansuri la categoria 6-11 ani, iar Vlad Ţigănuş - Daria Mihai s-au „cocoţat” pe prima treaptă a podiumului de premiere la clasa hobby 6-11 ani; locul doi l-a ocupat perechea Rareş Lefter - Maria Hîrtopeanu, la clasa “E” 6-11 ani; doi fraţi au izbutit să-şi adjudece medaliile de bronz: la clasa “D” 12-15 ani, prin perechea Alecsandru Pămînt - Anca Pitulice, şi la clasa “E” 6-11 ani, prin frăţiorul mai mic, Tudor  Pitulice, alături de Bianca Geantă; locurile VI au fost ocupate în ordine de: Rareş Borcea - Miruna Constantin, la open basic 8 dansuri 6-11 ani, Iustin Boros - Francesca Ragea, la clasa “E” 6-11 ani şi Sebastian Paicu - Ramona Ibrian, la clasa hobby 6-11 ani.
„Am stat cu mari emoţii pentru acest concurs: Rareş Constantin îşi luxează degetele de la mâna dreaptă cu o zi înainte de concurs şi intră în competiţie cu atele, Paicu şi Ibrian sunt la primul lor concurs în clasa hobby, Lefter, Hîrtopeanu, Borcea susţin luni testările naţionale şi sunt cu gândul la şcoală, dar cu toate acestea am reuşit să-i fac să se mobilizeze şi din 10 perechi cu care am participat la competiţie, am reuşit să calificăm în finală 8”, ne-a declarat Dana Lefter, antrenorul perechilor.
Tot în acest weekend, perechea Tudor Vasilcovschi - Ruxandra Ionaşcu a făcut deplasarea la Bistriţa, la Cupa “Floris”, unde au concurat la open basic 14-15 ani, atât la secţiunea latino, cât şi la secţiunea standard, reuşind să câştige locul I la prima secţiune şi să se claseze pe locul IV în cadrul celei de-a doua secţiuni. „O pereche transferată recent în cadrul clubului, care din punctul meu de vedere trebuie admirată. Copiii sunt din Gura Humorului şi vin la Galaţi o dată pe lună, sunt în clasa a VIII-a, dar cu toate acestea, pasiunea pentru dans nu i-a împedicat cu câteva săptămâni înainte de primul lor mare examen din viaţă să participe la acest concurs şi să-l şi câştige. Trebuie felicitaţi atât ei, cât şi cei care pun umărul în construirea acestei perechi”, ne-a declarat Marian Adam, preşedintele clubului.
Urmează concursul internaţional de la Bucureşti, „Bucharest Open”, unde vor face deplasarea toate perechile care mai au nevoie de puncte, iar perechea Raul Faliboga - Loredana Buţea va participa la internaţionalul de la Bologna / Italia - Trofeul “Ritmo Danza”.   


Articole înrudite