01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După ce Naţionala României a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European ce se desfăşoară în aceste zile în Serbia, atenţia iubitorilor de handbal se îndreaptă spre Liga Naţională. Echipele de club au profitat de întreruperea campionatului intern şi şi-au intensificat pregătirile. HC Danubius a efectuat în perioada 6-12 decembrie un stagiu de pregătire montan la Predeal. Şi cum zăpada a fost din plin, scopul a fost atins. „Pot să spun că am avut noroc, nici n-am visat să beneficiem de asemenea condiţii de pregătire, în primul rând un strat de zăpadă de 70 de centimetri, care ne-a permis să lucrăm tot ceea ce ne-am propus. Am făcut patru ore de pregătire fizică generală zilnic, în care am pus accentul pe forţă în picioare şi braţe, cu exerciţii specifice pentru fiecare grupă de muşchi în parte. Sunt foarte mulţumită de modul cum s-au prezentat fetele, mai ales că unele nu au mai făcut asemenea cantonament din 2007 iar pentru altele acum a fost o premieră. Efortul s-a făcut gradat şi nu au apărut niciun fel de accidentări. De joi am reluat antrenamentele specifice la sala Siderurgistul, urmând ca până la sfârşitul anului să jucăm mai multe meciuri amicale”, ne-a declarat antrenoarea Alexandrina Soare. Primul amical este programat pe 18 decembrie, de la ora 17.30, la Galaţi, cu HC Dunărea Brăila. Gălăţencele vor participa pe 22-23 decembrie la Braşov la Memorialul Dumitru Colibaş alături de: HC Zalău, ASC Corona Braşov şi Naţionala de tineret iar pe 28-29 decembrie au fost invitate la Brăila la un turneu unde vor juca alte trei partide cu: HCM Roman, CSM Ploieşti şi HC Dunărea. De joi după-amiază lotul este complet, după ce au revenit la Galaţi şi internaţionalele Iryna Glibko şi Iaroslava Burlachenko, participante la Europene cu Naţionala Ucrainei. Săptămâna viitoare, sunt şanse foarte mari să fie transferată o jucătoare străină pentru postul de inter.

Articole înrudite