05 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fetele de la Danubius şi băieţii de la CSU, primele examene grele din acest sezon
Fetele de la Danubius şi băieţii de la CSU, primele examene grele din acest sezon

Divizia A la handbal va continua în acest weekend cu partidele unei noi etape. La feminin, cel mai interesant joc din seria A va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, în sala sporturilor Romeo Iamandi din Buzău, între echipa locală Handbal Municipal şi HC Danubius. Buzoiencele au pierdut în prima etapă la Slobozia şi trebuie neapărat să câştige ca să-şi menţină intacte aspiraţiile de promovare în Liga Naţională. De partea cealaltă, echipa gălăţeană, care şi-a completat lotul în această săptămână cu alte cinci jucătoare: Irina Diaconu şi Andreea Baciu, de la Piatra Neamţ. Mădălina Pascaru, Denisa Condruz şi Elena Dache, ultimele trei cu dublă legitimare CSS - HC Danubius, va încerca să obţină un rezultat favorabil. Celelalte jocuri sunt: Activ CSO Plopeni - CSU Ştiinţa Bucureşti, U Târgovişte - CSM Unirea Slobozia, HCF Piatra Neamţ - Ştiinţa Bacău, Rapid CFR -Dunărea Giurgiu, Spartac Bucureşti - ACS Şc. 181 SPP.
La masculin, lumea pare mai grăbită şi duminică se va disputa runda cu numărul 3. Sala Siderurgistul va găzdui începând cu ora 12.00 partida CSU Galaţi - HC Vaslui. Băieţii lui Mihai Pantea vor avea o misiune dificilă în faţa vasluienilor, care au ca obiectiv promovarea în eşalonul de elită.


Articole înrudite