29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campionatul Naţional de volei rezervat junioarelor a programat duminică partidele primei etape. Prezente, în premieră, la acest nivel, fetele de la Donaris au fost repartizate în grupa B alături de: CSM CSS 2 Bucureşti, CSS 1 Constanţa, CSS Buzău, CNMV Ploieşti, GSI Mircea Eliade Bucureşti. Tragerea la sorţi a stabilit ca în runda inaugurală gălăţencele să se deplaseze în capitală pentru confruntarea cu formaţia CSM CSS 2. Spre meritul lor, fetele pregătite de Adriana Dumitru şi Nelu Ivanov au trecut cu bine peste tracul debutului, s-au mobilizat, au făcut un joc bun şi au obţinut o victorie de moral, chiar dacă au avut în faţă o adversară incomodă. „Mă bucură foarte mult această primă victorie. Nu mă aşteptăm să întâlnim o echipă aşa bine pregătită, cu trei jucătoare cu talie, care ne-a pus probleme. Am nimerit într-o grupă echilibrată, iar lupta pentru locurile fruntaşe se anunţă interesantă. În urma unei evoluţii bune, care m-a mulţumit, am făcut un prim pas dar drumul este lung şi mai avem mult de muncă”, ne-a declarat antrenoarea Adriana Dumitru. Rezultat final: CSM CSS 2 Bucureşti - Donaris 2010 1-3 (21-25, 25-15, 14-25, 12-25). Formula folosită: Mihaela Stângă, Iuliana Cazamir, Andra Streşină, Ruxandra Dănăilă, Irina Chiscop, Livia Lupoaie (Marilena Vicleanu), Mihaela Brazdeş - libero. Din lot au mai făcut parte: Ioana Stoica, Florina Alexandru, Cristina Iacob, Alexandra Cazamir.


Articole înrudite