16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeanca Gabriela Necula a semnat cu Phoenix
Gălăţeanca Gabriela Necula a semnat cu Phoenix

Echipa gălăţeană, care a terminat pe locul IX primul sezon din istoria clubului în Liga Naţională de Baschet Feminin, a făcut deja un pas şi a trimis prima cererea de înscriere în ediţia de campionat 2014-2015. Dar cel mai important lucru din această perioadă este faptul că cei din conducerea administrativă s-au pus serios pe treabă şi au perfectat un prim transfer. Este vorba de Gabriela Necula, 23 ani, 187 cm, care evoluează pe postul de pivot.
„Am continuat politica clubului nostru de repatriere a jucătoarelor gălăţene. Gabi este o jucătoare tânără, care sezonul trecut a îmbrăcat tricoul lui BCM Danzio Timişoara, am urmărit-o şi noi dar şi ea a fost încântată de ce am realizat în primul an în LNBF, aşa că am vorbit aceeaşi limbă şi am semnat contractul pentru o perioadă de doi ani. Suntem în discuţii avansate şi cu alte jucătoare românce dar şi de peste Ocean, în cel mai scurt timp le vom şi nominaliza”, ne-a declarat Alex Stanciu, managerul clubului Phoenix.
Concitadina noastră, care în carieră a mai evoluat pentru Politehnica Iaşi, Olimpia CSU Braşov şi Danzio Timişoara, a ţinut să precizeze: „În primul rând sunt gălăţeancă şi e o plăcere să mă întorc acasă, să joc pentru oraşul meu. Am semnat deja contractul şi sunt nerăbdătoare de începerea noului campionat! Ştiu că Phoenix este o echipă tânără, formată în majoritate din gălăţence, şi sunt sigură că o să ne motivăm şi o să luptăm împreună pentru îndeplinirea obiectivului”.
Reunirea lotului va avea loc după 10 august. Sezonul va debuta pe 20 septembrie cu turul I din Cupa României, urmând ca la o săptămână să se reia şi campionatul.


Articole înrudite