21 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii Bogdan Şerbănescu şi Ovidiu Negoiţă, convocaţi la Naţionala Under 16
Gălăţenii Bogdan Şerbănescu şi Ovidiu Negoiţă, convocaţi la Naţionala Under 16
Final de proiect. După nouă acţiuni bilunare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare U 15, „Performbaschet, un pas înainte”, care s-a desfăşurat sub îndrumarea Federaţiei Române de Baschet, coordonatorii de zone şi directorul de program au selectat cei mai buni sportivi pentru a participa la Turneul Intercentre. La Braşov, cele opt echipe participante au fost împărţite în două grupe astfel: Iaşi, Constanţa, Galaţi, Bucureşti (grupa A) respectiv Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara (grupa B). „Vreau să precizez că Timişoara şi Clujul nu prea au respectat regulamentul şi s-au prezentat cu echipe de club. Noi am jucat corect, am avut o evoluat bine şi am reuşit în final să ne clasăm pe locul patru. Scopul programului a fost atins şi va continua şi din toamnă pentru copiii născuţi 1997-1998”, ne-a declarat antrenorul Mircea Totolici. Rezultatele înregistrate: 82-49 cu Constanţa, 98-46 cu Iaşi, 62-67 cu Bucureşti şi 73-84 cu Timişoara.
Selecţionata Galaţi a folosit lotul: Sorin Diaconu, Bogdan Şerbănescu, Cristian Badea, Ovidiu Negoiţă, Bogdan Dumitru, Adrian Stanciu, Ciprian Chiricuţă (Galaţi), Andrei şi Ştefan Cotoi (Buzău), Ionuţ Picuş (Brăila), Dragoş Mihalcea, Darius Chircă, ambii din Focşani.

Lotul se pregăteşte pentru Europene

La finalul trialului de selecţie ce a avut loc duminică, a fost stabilit lotul Naţional Under 16. Clubul Phoenix a avut trei reprezentanţi: Cristi Badea, Bogdan Şerbănescu şi Ovidiu Negoiţă, doar ultimii doi au fost păstraţi în cantonamentul de la Braşov. România se pregăteşte în vederea participării la Campionatul European din luna august.


Articole înrudite