24 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipa de rugbi în 7 a RCM Galaţi la categoria Under 19 a reuşit să cucerească pentru a doua oară consecutiv medalia de argint, în urma ultimului turneu desfăşurat în weekend la Braşov. Echipa folosită de către profesorul Viorel Secuianu a fost formată din următorii jucători: Boboc Cristian – căpitanul echipei; Tihan Cosmin; Frunză Marius; Rusu George; Stan Eduard; Sârbu Roberto; Mândrescu Gabriel; Grumăzescu Stelian; Lapteacru Mihai; Coman; Bortă; Gheonea. În aceste zile, la Bucureşti se desfăşoară turneul final la Under 17. Echipa gălăţeană a debutat cu stângul, fiind învinsă de CSA Steaua Bucureşti, scor 5-64, pentru noi a marcat un eseu Daniel Pârvu. Nici cealaltă reprezentantă a judeţului nostru, CSS Tecuci nu a avut sorţi de izbândă în confruntarea cu ACS Flamingo Bucureşti, scor final 10-22, marcatorii pentru învinşi: Matei şi Toma, eseuri. Altfel, în prima etapă a returului, RCM Galaţi a întâlnit liderul Diviziei Naţionale de Seniori, Politehnica Iaşi, echipă neînvinsă în acest sezon. Deşi ieşenii au învins cu scorul de 52-28, gălăţenii au dat o replică viguroasă, deşi echipa este măcinată de accidentaţi şi suspendaţi. În etapa viitoare RCM-ul va juca în deplasare cu Stejarul Buzău.

Articole înrudite