06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Complexul „Sport” a avut loc ieri festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi gălăţeni din 2011. Într-o atmosferă de sărbătoare, cei mai cei au fost recompensaţi pentru performanţele realizate în competiţiile interne şi internaţionale. La festivitate au participat reprezentanţii ai Direcţiei pentru Tineret şi Sport, ai Primăriei şi Consiliului Local, sportivi, antrenori şi instructori, conducători de cluburi, invitaţi. Organizatorii au întocmit ierarhii separate la sporturile olimpice şi la cele neolimpice.
Astfel, pe primul loc (la sporturi olimpice) s-a situat halterofila Andreea Marcovici (CSS Galaţi, antrenor Costel Dimofte) care a cucerit trei medalii de bronz la Campionatul European de juniori II, dar şi trei titluri de campioană naţională. Pe treapta a doua a podiumului a urcat Miruna Niţu (CS Siderurgistul – badminton, antrenor Dorel Badiu). A cucerit titlul de vicecampioană balcanică şi o medalie de bronz – la dublu feminin şi dublu mixt – juniori Under 15 la Balcaniadă; 3. Cătălina Simionescu şi Cosmin Panfil (Siderurgistul)  - dublu medaliaţi cu  bronz la Balcaniada de badminton - la dublu mixt; 4. Irina Vasilache şi Iulia  Răileanu - baschet (Phoenix LPS, antrenor Mugurel Lepădatu). Performanţa lor: locul III la Campionatul Balcanic de junioare - Under 15; 5. David Niţu - badminton - Clubul Siderurgistul (antrenor Dorel Badiu) - medaliat cu bronz la Balcaniada de juniori Under 15 - dublu mixt.
În ierarhia sporturilor neolimpice locul întâi aparţine Iulianei Totolici - karate (Karate Club Galaţi, antrenor Nicolae Mărăndici). A obţinut medalia mondială de argint la kumite echipe şi locul III la kumite individual; 2. Aneta Ifrim - popice (Clubul Voinţa - antrenor Elena Roşca)  - locul II la Campionatul European de seniori; 3. Ioana Dumitru (Karate Club Galaţi) - campioană mondială cu echipa tineret, medalii de argint şi bronz - CM de juniori I, trei medalii de aur şi una de argint la "Europenele" de juniori; 4. Roxana Stoica (Karate Club  Galaţi) - medalie de aur la "Mondialele" de tineret pe echipe, o medalie de bronz la Campionatul Mondial şi una la cel European - echipe, respectiv, individual, la juniori I; 5. Mihai Tâmpeanu - karate (Clubul Kodo, antrenor Gabriela Ionete Ciubucciu) - locul V la CM  - karate fudokan şi  locul IV la CM de seniori; 6. Andreea Bureschi (Karate Club Galaţi) – trei medalii de aur la „Mondialele” de karate: kata – echipe tineret, kumite şi fukugo la juniori III, locul al treilea la „Europene” – fukugo – juniori III; 7. Mihai Paraschiv – dans sportiv (Clubul Fantezia, antrenor Andreea Adam), medaliat cu argint la „Mondialele” de juniori II, secţiunea 10 dansuri, bronz la secţiunea latino şi locul V la secţiunea standard. S-au acordat două premii speciale unor sportivi legitimaţi la Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club: Marian Petria şi Maria Alina Puţanu, ambii calificaţi la Jocurile Paralimpice de anul viitor, de la Londra.


Articole înrudite