29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Handbal Art şi CSS Galaţi se bat pentru un loc în semifinale
Handbal Art şi CSS Galaţi se bat pentru un loc în semifinale
Galaţiul va fi în weekend capitala handbalului juvenil. Sala Siderurgistul va găzdui de vineri până duminică cel de-al treilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de handbal rezervat junioarelor II. Handbal Art va fi organizatoare iar iubitorii handbalului din oraşul de la Dunăre sunt aşteptaţi să vină în număr mare la sală. Dacă primul loc în seria C este acontat deja de brăilence, se anunţă o luptă interesantă pentru cel de-al doilea bilet care asigură participarea la faza semifinală între patru formaţii: CSS Galaţi, Handbal Art, CSS Slobozia şi CSS Constanţa. Competiţia va debuta astăzi de la ora 9.30 cu derbiul gălăţean Handbal Art - CSS. În continuare echipele gălăţene vor juca astfel: Handbal Art - Axiopolis (ora 16.00), CSS Galaţi - CSS Slobozia (ora 19.00); sâmbătă: LPS Brăila - Art (ora 9.30), Axiopolis - CSS (ora 11.00); Art -Slobozia (17.30), CSS -Constanţa (19.00); duminică: LPS Brăila -CSS (10.00), Constanţa - Art (11.30).
Loturile celor două echipe gălăţene: Paula Felea, Andreea Bîlbea, Ana Maria Bratu - Andreea Ciucanu, Raluca Adam, Francesca Buleandră, Delia Radu, Cristina Scânteie, Alexandra Dindiligan, Tatiana Budescu, Alexandra Bădoiu, Marlena Lupică, Andreea Onu (Handbal Art, antrenor Gabriela Artene), respectiv Denisa Condruz, Liliana Tanvuia - Alexandra Bunduc, Elena Dache, Ioana Dache, Mădălina Pascaru, Andreea Năstase, Florentina Nedelcu, Eugenia Serdaru, Maria Manole, Lorelei Maghiary, Alexandra Peleneagră, Andreea Cojocea, Paula Munteanu, Raluca Dascălu, Cristina Daniş (CSS, antrenori: Maria Lupu şi Adina Roşu). După două turnee clasamentul se prezintă astfel: 1. LPS Brăila 20 puncte; 2. CSS Galaţi 11p; 3. Handbal Art 10p; 4. CSS Slobozia 10p; 5. CSS Constanţa 9p; 6. Axiopolis -5p (echipă penalizată cu 5 puncte pentru nerespectare cerinţe talie).


Articole înrudite