06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Finalul de an a adus puţină bucurie în sufletele handbalistelor noastre şi a celor care le susţin. La sala Siderurgistul s-a desfăşurat Cupa Oţelul, cu participarea a patru formaţii care activează în Liga Naţională: CSM Bacău 2010, CSM Bucureşti, HC Dunărea Brăila şi gazda competiţiei, HC Oţelul. A fost un turneu util, programat cu două săptămâni înainte de reluarea campionatului, în care în ultima zi şi-au făcut apariţia şi surprizele. Absolut firesc, cel mai aşteptat meci a fost cel dintre eternele rivale HC Oţelul şi HC Dunărea Brăila. Fără „tăticul” Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila în tribune, brăilencele s-au aflat în avantaj doar în primele nouă minute, după care antrenorul Ioan Băban a mai încercat câteva tertipuri şi a ţipat la arbitrii Dima - Ichim, dar de data asta nu i-a mai ţinut. Gălăţencele au jucat aproape perfect, s-au apărat exact şi au ratat foarte puţin şi după 60 de minute au obţinut o victorie entuziasmantă, care trebuie subliniată cum se cuvine, deşi n-a fost decât un joc amical. Suntem siguri că dacă se vor rezolva în totalitate problemele financiare, echipa va putea realiza o performanţă deosebită. Rezultat final: HC Oţelul - HC Dunărea 34-26 (18-15). Au evoluat formaţiile: Oţelul: Ramona Ciontu (Cristina Bobeică) - Nicoleta Tudor (12 goluri), Roxana Bodârlău (2), Daciana Curtean, Paula Pavăl (2), Cătălina Cioaric (10), Manuela Manda (4), Diana Druţu (4); Dunărea: Gabriela Dobre, Elena Voicu - Andreea Adespii (8), Loredana Iancu (2), Raluca Irimia (1), Andreea Bărbos, Ana Maria Drăguţ (1), Liliana Crăciun (1), Adina Brot (1), Nicoleta Eşanu (2), Ramona Constantinescu (1), Anastasia Lobach (3), Anastasya Yushchenko (3), Gabriela Perianu (3). În cealaltă partidă din ultima reuniune: CSM Bacău 2010 - CSM Bucureşti 32-24. „Sunt mulţumită doar 50% de ce am arătat la acest turneu. Mi-a plăcut atitudinea fetelor din partida cu Brăila, au respectat ceea ce le-am spus, mai avem însă mult de muncă dar sunt convinsă că pe 14 ianuarie la reluarea campionatului vom fi în formă maximă. Obiectivul pe care mi l-am fixat este să jucăm cât mai spectaculos, să aducem la sală, să strîngem cât mai multe puncte şi vom vedea pe ce loc ne vom clasa la final”, a concluzionat antrenoarea Alexandrina Soare.

Clasament final:
1. HC OÞELUL GALAÞI 4p (golaveraj 93-86)
2. HC Dunărea Brăila 4p (90-92)
3. CSM Bacău 2010 2p (89-84)
4. CSM Bucureşti 2p (85-95)


Articole înrudite