12 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Locul şase pentru junioarele mari de la CSS Galaţi
Locul şase pentru junioarele mari de la CSS Galaţi

Timp de cinci zile, la Bucureşti, în sala Lucian Grigorescu, s-au desfăşurat jocurile din cadrul turneului final al Campionatului Naţional de handbal pentru junioare. La start s-au aliniat opt formaţii: HC Activ Plopeni, CSS 2 Baia Mare, CS Energetic Rm. Vâlcea, LPS Roman (grupa I) respectiv CSS Galaţi, Şc. 181 SPP Bucureşti, CSS 2 Bucureşti, LPS Iaşi (grupa II). Surpriza plăcută a turneelor semifinale, echipa gălăţeană antrenată de Maria Lupu nu a nimerit pe culoarul favorabil şi deşi nu a jucat rău, în final a trebuit să se mulţumească cu locul şase. Prima partidă cu CSS 2 a fost decisivă. Dana Corban, Cristina Marcu, Alexandra Peleneagră &Co au revenit puternic în partea a doua, au egalat după ce au fost conduse cu cinci goluri, ba chiar au trecut în avantaj pe tabelă, scor 29-28 (min.57) dar pe final parcă s-au speriat, au comis două greşeli neforţate şi le-au deschis drumul bucureştencelor spre medalii. CSS Galaţi a înregistrat rezultatele: 29-31 cu CSS 2, 31-37 cu Şc. 181, 42-36 cu LPS Iaşi şi 29-33 cu Energetic Rm. Vâlcea. CSS Galaţi a ocupat locul şase în clasamentul final. Lotul utilizat de echipa noastră:  Denisa Condruz, Andreea Bîlbea - Elena Dache, Cristina Marcu, Alexandra Peleneagră, Paula Munteanu, Dana Enache, Andreea Corban, Daniela Corban, Raluca Dascălu, Cristina Daniş, Alexandra Căldărea, Mădălina Pascaru, Andreea Ciucanu, Cristina Scînteie. Medaliatele din acest sezon sunt: Şc. 181 SPP Bucureşti - aur, CSS 2 Bucureşti - argint, LPS Roman - bronz. Gălăţeanca Dana Corban, internaţională de tineret a fost desemnată centru în echipa ideală a turneului final.


Articole înrudite