28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cele trei televiziuni, Digi, Dolce şi Antena 1, care deţin la acest moment drepturile de transmisie a partidelor din Liga I, au virat în contul Ligii Profesioniste de Fotbal, cu o întârziere de mai mult de o lună, ce-i drept dar vorba proverbului, mai bine mai târziu decât niciodată, prima jumătate din suma alocată pentru sezonul 2012 -2013. Este vorba de 16,8 milioane de euro, inclusiv TVA, care reprezintă exact 50% din banii ce se vor trimite de către LPF către cele 18 cluburi, sumele cuvenite în urma clasării avute în sezonul recent încheiat. Astfel, Oţelul, care s-a situat pe locul şase, va primi în cont în zilele următoare 1.050.000 de euro. Campioanei CFR Cluj, care ne va reprezenta în UEFA Champions League, îi va reveni felia cea mai mare: 1,8 milioane în timp ce noile promovate, Viitorul Constanţa, CSMS Iaşi, Gloria Bistriţa, Gaz Metan Severin, vor primi felia mică: câte 500.000 de euro. Cealaltă jumătate din bani va fi virată cel mai probabil până la startul campionatului. Veştile bune nu se opresc aici. Un motiv de bucurie îl are şi Liga Suporterilor Gălăţeni, care în sfârşit a primit din partea Primăriei aprobarea ca vineri, 22 iunie, în intervalul orar 18.00 - 21.00, să organizeze mitingul de protest faţă de situaţia existentă în acest moment la clubul fanion din oraşul nostru.

Articole înrudite