04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sala din complexul Carantina a fost sâmbăta trecută gazda celei de-a IV-a ediţii a Concursului Naţional de Dans Sportiv Cupa Style Dance-Brăila. Spectatorii prezenţi la această manifestare au putut urmări evoluţia celor 325 de perechi de la peste 30 de cluburi din ţară, prezente la startul concursului. O competiţie bine organizată, cu premii, cupe, diplome, medalii, acordate tuturor finaliştilor, cu muzică şi sonorizare de calitate, într-un cuvânt – calificativ maxim. Printre participanţi s-au numărat şi sportivii clubului Fantezia care au fost prezenţi la 13 concursuri, începând de la cei mici, 4-7 ani, şi terminând cu cei mari, 16-35 de ani. Perechile conduse cu măiestrie de către Andreea Adam, Dana Lefter, Andrei Macarie, Rodica Fântânaru şi Giulia Iuraşcu au reuşit să se califice în 11 finale, ratând la mustaţă pe celelalte două. Sportivii brăileni şi gălăţeni din cadrul Clubului Fantezia au îmbogăţit palmaresul clubului cu şapte medalii de aur, patru de argint, trei de bronz, patru locuri IV şi un locul VII în finalele competiţiilor la care au participat. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat perechile: Ionaşcu Dragoş - Hortolomei Anca, clasa E 16-35 ani atât la secţiunea standard cât şi la secţiunea latino; Pământ Alecsandru - Marghidan Diane, clasa E 6-11 ani; Lupoaie Cosmin - Radu Maria, clasa D 6-11 ani; Constantin Rareş - Popa Iasmine, precompetiţional 4-7 ani, Levintchi Laurenţiu - Pătraşcu Andreea, precompetiţional 10-11 ani şi Stan Răzvan - Sefer Andreea, precompetiţional 12-15 ani. Medaliile de argint au fost obţinute de perechile: Irimia Robert - Bezman Cristina, clasa D 12-13 ani; Turosu Robert - Turosu Oana, clasa E 16-35 ani, secţiunea latino; Prozan Bogdan - Mogoş Beatrice, precompetiţional 4-7 ani şi Oprinoi Giulio - Panţuru Ana, precompetiţional 8-9 ani. Pe treapta a treia a podiumului au urcat: Neculiţă Cristian - Marcu Ioana, clasa D 12-13 ani; Lupoait Adrian - Iuraşcu Giulia, clasa D 14-15 ani şi Borcea Rareş - Pentiuc Mitzura, precompetiţional 4-7 ani. Pe locul IV s-au clasat perechile: Daghie Alexandru - Teodorescu Laura, clasa D 12-13 ani; Turosu Robert - Turosu Oana, clasa E 16-35 ani, secţiunea standard; Vădana Rareş - Banaga Laura, precompetiţional 8-9 ani şi Tarapan Valentin - Pantelimon Denisa, precompetiţional 10-11 ani. Locul VII în finala de clasa D 16-35 de ani a fost ocupat de perechea Cojocaru Florian - Ştefan Andreea. „O competiţie dominată de sportivii noştrii, cu finale la precompetiţional 4-7 ani unde am ocupat tot podiumul, clasa E, locurile I şi II sau clasa D locurile II, III şi IV ne arată că am reuşit să aducem aproape toate perechile în formă maximă. Suntem un pic descoperiţi la clasa E la junior 1 şi 2, dar sperăm ca până la finele anului să reuşim să ducem şi aceste perechi până în finală. Urmează o săptămână foarte grea, cu un stagiu intensiv de pregătire cu perechile care vor participa la Campionatul Mondial de standard şi Cupa României, după care vom putea răsufla uşuraţi”, ne-a declarat preşedintele clubului, Marian Adam.


Articole înrudite