03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În perioada 25-28 aprilie, pe stadionul Siderurgistul se va desfăşura turneul zonal I din cadrul Campionatului Naţional de fotbal pentru juniori E. Cele şase formaţii participante au fost împărţite în două grupe: CSM Focşani, Viitorul Constanţa, Delta Tulcea (grupa A), respectiv Star's Brăila, CSM Rm. Sărat şi Junior Galaţi (grupa B). Primele trei zile sunt rezervate jocurilor din grupe pentru ca duminică să se desfăşoare semifinale şi finala. Câştigătoarea se va califica la turneul semifinal. Echipa gălăţeană ne-a obişnuit până acum cu rezultate foarte bune, ceea ce ne face să sperăm că aşa vor sta lucrurile şi acum. Antrenorul Ionuţ Niculcea va avea la dispoziţie următorul lot de jucători: Andrei Brăneţ, Sebi Petrea, Raul Năstase, Ştefan Hodină, Victor Trucă, Andrei Călin, Alexandru Alecu, Eduard Lefter, Dragoş Simionov, Ştefan Dragu, Vlad Bucevschi, Luciano Micu, Edi Stratulat şi Ionuţ Tudori. Programul turneului: 25 aprilie, ora 17.00: CSM Focşani - Viitorul Constanţa, Star's Brăila - CSM Rm. Sărat; 26 aprilie: Viitorul - Delta, CSM Rm. Sărat - Junior (ora 17.00); 27 aprilie: CSM Focşani - Delta, Star's - Junior (ora 17.00); 28 aprilie: IA - IIB, IB - IIA (ora 10.00); finala (ora 16.00).

Articole înrudite