29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Studenţii lui Damian Băncilă au „îngheţat” la Focşani
Studenţii lui Damian Băncilă au „îngheţat” la Focşani
Liga a III-a a programat în weekend ultimele partide din acest an. Singura reprezentantă a Galaţiului care a evoluat în această rundă a fost Politehnica. Studenţii gălăţeni s-au deplasat la Focşani pentru confruntarea cu echipa locală CSM 2007. Aflate într-o situaţie precară în clasament, gazdele au intrat motivate pe teren, au profitat de starea de amorţeală din prima jumătate de oră din tabăra noastră şi au obţinut o victorie muncită. „Partida a început cu 30 de minute întârziere, gazdele străduindu-se să cureţe terenul de zăpadă. Din păcate, unii dintre băieţii mei s-au prezentat «pe tocuri», crezându-se învingători de la vestiare şi asta ne-a costat. Am primit repede două goluri şi nu am mai putut reveni, deşi în partea a doua am avut o altă atitudine, am redus diferenţa de pe tabela de marcaj şi am avut un penalti clar la Serian, neacordat însă de arbitru. Mă aşteptam la mai mult de la acest joc. Vom continua antrenamentele până pe 10 decembrie, apoi va urma o lună de vacanţă, iar de la anul voi trece la cosmetizarea lotului, mă voi baza pe jucători tineri, sub 21 ani”, ne-a declarat antrenorul Damian Băncilă. Rezultat final: CSM Focşani 2007 - Politehnica 2-1 (2-0). Golul gălăţean l-a avut ca autor pe Neta. Formula folosită: Stoica - Pavel, Radu, Hristian, Racoviţă - Munteanu, Coman - Grozea, Crăciun, I. Cristian  - Agbleta. Au mai evoluat: Serian, Donose, Fălcaru şi Neta. Celelalte rezultate ale etapei: FCM Bacău - Cetatea Tg. Neamţ 5-0, Petrotub Roman - Ceahlăul II 5-0, CSM Paşcani - FCM Oneşti 1-0, Rapid CFR Suceava - CS Panciu 1-0, Luceafărul Mihai Eminescu - ASC Bacău 1-3. Situaţia în clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul IV cu 22 puncte; Politehnica, locul VI cu 19 puncte.


Articole înrudite