14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Un meci foarte greu, pe care trebuie să-l câştigăm”
„Un meci foarte greu, pe care trebuie să-l câştigăm”
După ce la sfârşitul săptămânii trecute, Naţionala de senioare ne-a făcut o mare bucurie, reuşind să câştige pentru a doua oară consecutiv Cupa Mondială, revenim la campionatul intern. Sala sporturilor Romeo Iamandi din Buzău va găzdui confruntarea dintre echipa locală HCM şi HC Oţelul Galaţi. Un joc important pentru ambele echipe, care traversează stări diferite: gazdele nu au acumulat niciun punct în acest sezon al Ligii Naţionale, în timp ce gălăţencele sunt neînvinse. Fetele lui Liviu Paraschiv trebuie să trateze meciul cu maximă seriozitate şi să-şi ia revanşa după înfrângerea din sezonul trecut, de pe teren propriu. „Sunt convins că va fi un meci disputat, din două aspecte. Buzăul n-a reuşit să adune niciun punct după primele două etape, dar pe ultima sută de metri s-a întărit cu trei jucătoare experimentate: Gâscă, Ivan şi Bodârlău, care au cochetat cu echipele naţionale. Oricum va fi greu, dar ne-am pregătit bine şi sper să câştigăm. Sunt convins că vom fi arbitraţi corect, cele două fete, Duţă - Florescu, urmând să fie prezente la Campionatul European programat în luna decembrie”, ne-a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Probleme medicale au Paula Pavăl, întindere ligamente la mâna dreaptă, şi Nicoleta Tudor, nerefăcută complet după o entorsă. Celelalte meciuri ale rundei se dispută joi, după următorul program: Cetate Deva - Rulmentul Braşov, Universitatea Reşiţa - SCM Craiova, U Jolidon Cluj - HCM Ştiinţa Baia Mare, HC Dunărea Brăila - HCM Roman, CSM Bucureşti - HC Zalău, Oltchim Rm. Vâlcea - Tomis Constanţa.


Articole înrudite