15 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sala Siderurgistul a găzduit marţi seara partida United Galaţi - City'us Tg. Mureş, contând pentru cea de-a IX-a etapă a Ligii I de futsal. La prima vedere un meci de 2 solist, dezechilibrat, în care se punea doar problema cu ce scor se vor impune mureşenii. Spre lauda lor, băieţii lui David Asandei, adevăraţi eroi dacă ţinem cont de faptul că nu au mai văzut vreun ban de cinci luni de zile, au jucat cu mult curaj şi au pus probleme serioase campionilor de la City'us, iar internaţionalii din Naţionala României au avut mult de furcă până să câştige. Apostol a reuşit dubla în primele şase minute, portarul Toniţa a avut numai puţin de 13 intervenţii în prima repriză, dar fraţii Matei şi-au valorificat experienţa şi au restabilit egalitatea. Finalul primei părţi ne-a aparţinut şi după trei ocazii mari, s-a făcut dreptate după ce Buleandră a marcat golul de 3-2. La reluare, cu orgoliul rănit mureşenii s-au aruncat în jumătatea gălăţeană, şi firesc au înscris de două ori consecutiv. Deşi cu stomacul gol, gălăţenii nu au renunţat la luptă şi insistenţa lor s-a concretizat prin cel de-al patrulea gol izbutit de Curteanu. Momentul psihologic s-a consumat la scorul de 4-4, atunci Curteanu a reluat de la 1 metru peste poartă, Popliacă a greşit în apărare şi oaspeţii au profitat şi s-au desprins la două goluri. În acel moment, antrenorul David Asandei a decis să scoată portarul şi în superioritate numerică, băieţii lui şi-au masat adversarii în jumătatea proprie. Ivan a redus diferenţa, cu 67 de secunde înainte de fluierul final şi tot el a irosit şansa egalării la penultima fază. Ultimul gol al mureşenilor, din ultima secundă nu a mai contat decât la statistică. Rezultat final: United - City'us 5-7 (3-2). Lotul folosit de United: Toniţa - Moldoveanu, Apostol, Bâgu, Ivan, Curteanu, Popliacă, Buleandră, Tudose. Nu au evoluat dar au luat loc pe bancă: Cojoc, nerefăcut complet după accidentare, Tănăsilă, Salichi. Echipa gălăţeană se menţine pe locul VI cu 12 puncte şi va juca runda viitoare la Iaşi, cu nou promovata CSMS, pe 19 noiembrie, de la ora 17.00.

Articole înrudite