United eliminată la Ciuc

Luni, 05 Martie 2018 13:40
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fără îndoială, vicecampioana României a avut ghinion la tragerea la sorţi ce s-a efectuat în Slovenia în timpul Campionatului European pentru faza sferturilor de finală a Cupei României la futsal. Cel mai tare duel s-a desfăşurat sâmbătă seara în sala sporturilor din Miercurea Ciuc între gazdele de la Imperial Wet şi United. Ciucanii, cu vreo 7-8 jucători noi faţă de prima parte a sezonului din Georgia, Argentina şi Spania au gânduri mari şi au demonstrat din plin acest lucru. Partida a avut un ritm alert încă de la început, s-a trecut peste perioada de tatonare, s-a jucat fără menajemente. Imperial a deschis scorul, echipa gălăţeană a replicat prompt, Laşcu a şutat în bara transversală pentru ca apoi să-i paseze internaţionalului Cireş, care a restabilit egalitatea. Ocaziile la cele două porţi au alternat dar cei care au marcat au fost ciucanii dintr-o lovitură de pedeapsă acordată pentru că Boubătrân, din imprudenţă a făcut un fault, al 6-lea pentru echipa condusă de Vitor Hugo Costa. Pe finalul primei reprize, brazilianul Borges putea să restabilească egalitatea dar portarul gazdelor a salvat miraculos. Împinşi de la spate de public, jucătorii din Miercurea Ciuc au dat recital, au marcat de patru ori consecutiv, „Nene” salvând un scor fluviu prin câteva parade şi au obţinut biletul pentru Final Four. Burdujel servit de Covaci a redus diferenţa dar Alvaro a replicat şi a închis tabela. cu un neverosimil 7-2. Lotul folosit de United: Wellington „Nene” - Burdujel, Laşcu, Borges, Varela, Covaci, Boubătrân, Tudose, Cireş. O înfrângere dureroasă şi neaşteptată, pentru echipa gălăţeană care ratează astfel pentru a doua oară consecutiv calificarea în careul de aşi ai Cupei.
Sursa foto: Facebook - United

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu