29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United trebuie să-şi respecte blazonul
United trebuie să-şi respecte blazonul
La acest sfârşit de săptămână va debuta Liga I la futsal. Vicecampioana naţională en-titre şi finalista Cupei României, United va juca sâmbătă, de la ora 18.00, în sala Siderurgistul, cu Dava Deva. Formaţia pregătită de David Asandei porneşte ca favorită certă în faţa unei nou promovate, dar chiar şi în aceste condiţii partida va trebui tratată cu maximă atenţie pentru a nu apărea vreo surpriză neplăcută. Fotbaliştii gălăţeni s-au antrenat în localitate şi au susţinut şi trei jocuri amicale: 6-5 şi 1-3 cu CSM Focşani, 10-4 cu Amicii Boys Brăila. „Gata, sâmbătă începe balul „mascat”. Vom juca împotriva unei nou promovate, dar le-am atras atenţia băieţilor că trebuie să fim atenţi, pentru că aşa cum se întâmpla şi cu noi acum 2-3 ani, fiecare adversar se va mobiliza când va juca cu vicecampioana. Misiunea va fi de două ori mai grea în acest sezon, ne vom bate cu ACS Odorheiu Secuiesc şi Spicom, două formaţii cu bugete şi loturi de top class, ca să nu mai pun la socoteală pe «Oltchimul» din futsal, City'us Tg. Mureş. Obiectivul nostru este să ne menţinem clasarea de anul trecut sau chiar mai sus”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. Lotul de jucători a suferit mici modificări faţă de sezonul trecut, a plecat Marian Şotârcă, care s-a transferat în Andorra şi au venit Vlad Iancu, de trei ori campion cu CIP Deva, şi Emil Burcăcel, transferat de la CSM Focşani. Celelalte jocuri din prima etapă sunt: Clujana Cluj Napoca - Spicom Sf. Gheorghe, ACS Odorheiu Secuiesc - CSM Focşani, Inter Teliu Braşov - KSE Tg. Secuiesc, Concordia Chiajna - City'us Tg. Mureş.


Articole înrudite