27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nori negri par să se abată pe uliţa formaţiei fanion din oraşul nostru. Oţelul nu a izbutit să câştige decât un punct în primele două jocuri oficiale pe care le-a susţinut în acest sezon. Măsurile din partea conducerii administrative nu au întârziat să apară şi s-a decis ca în prima fază jucătorii şi stafful tehnic să fie amendaţi cu câte 1.000 de euro, urmând ca dacă rezultatele negative vor continua să li se scadă salariile cu 10%. Acest lucru se pare că l-a deranjat pe antrenorul Dorinel Munteanu, care deşi a evitat s-o spună clar, a intrat într-un conflict cu directorul general Marius Stan. De altfel, cei doi oficiali au avut declaraţii contradictorii la finalul partidei dintre Oţelul Galaţi - Ceahlăul Piatra Neamţ, scor final 0-0. În aceste condiţii, partida pe care roş-alb-albaştrii o vor disputa joi, de la ora 21.30, pe teren propriu, cu FC Vaslui şi care contează pentru sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana, a căpătat o încărcătură extraordinară, fiind foarte posibil ca în cazul unui eşec să apară şi alte repercusiuni. „Un joc foarte important, normal, cu o echipă puternică, Vaslui, care reprezintă foarte mult în fotbalul românesc, putem face pasul spre semifinalele Cupei. Datorită problemelor care au apărut în ultimele 2-3 zile, partida a căpătat o importanţă şi mai mare pentru club, pentru Galaţi, pentru suporteri, dar mai ales pentru această echipă blazată, care nu surprinde pe nimeni. Am mai trecut prin probleme, dar am găsit soluţii, acum însă mi-e foarte greu să trec peste aceste lucruri urâte, presiunea este mare, întotdeauna m-au interesat rezultatele şi bunul mers al echipei, dar trebuie să trecem peste aceste momente şi să câştigăm. Ne dorim cu toţii să câştigăm Cupa României, dar drumul este lung. Nu trăiesc din istorie sau din rezultatele pe care le-am făcut împreună, dar istoria trebuie respectată. Nu vreau să intru în polemică cu nimeni din conducerea clubului, dar ce s-a scris în ultimele zile nu poate să facă bine echipei, mai ales înaintea unui asemenea joc”, a precizat „Munti”, cu glasul sugrumat de emoţie.

Articole înrudite