09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fostul deputat Mihail Boldea poate practica, din nou, avocatura
Fostul deputat Mihail Boldea poate practica, din nou, avocatura

Curtea de Apel Iaşi a decis la sfârşitul săptămânii trecute să modifice controlul judiciar luat faţă de fostul deputat Mihail Boldea, înlăturând obligaţia prevăzută de art.215, alineatul 2, litera e, din Codul de Procedură Penală, respectiv aceea de a nu exercita profesia de avocat, impusă prin decizia penală nr. 1131 din 31.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Motive de bucurie au şi alţi opt inculpaţi din dosar, fiind vorba de fostul subprefect Aurica Luchiniuc, Elena Petrea, Carmen Mirică, Lucian Sava Mirică, Tudorel Vrânceanu, Cecilia Arthemis Vrânceanu, Cristina Mihaela Bolboceanu şi Ştefan Lazăr, care au scăpat de controlul judiciar.
Fostul deputat este acuzat, alături de alte şapte persoane trimise în judecată în acest dosar, de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform procurorilor DIICOT, membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale Galaţiului, aflate în proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte dintre acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în diverse procese penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.
Fostul deputat Mihail Boldea a fost inculpat şi în dosarul „Aviasan”, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că, în luna martie 2007, a întocmit în fals un antecontract de vânzare-cumpărare datat august 2004, prin care se atesta că SC Aviaţia Utilitară Tuzla (societate care fusese radiată încă din anul 2005), reprezentată de o anumită persoană care nu avea cunoştinţă de tranzacţie şi care nu avea nicio calitate în societatea menţionată, se obliga să vândă către SC Fitocom Serv Galaţi, la un preţ de 300.000.000 lei vechi, terenul în suprafaţă de 39, 61 ha, din comuna Vânători, teren cu destinaţie specială. Actul fals a fost întocmit în condiţiile în care Mihail Boldea este acuzat că s-a folosit de actele de identitate ale acelei persoane. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat în prezent la 21.786.710 euro, echivalentul a 76.608.608 lei, reprezentând valoarea terenului înstrăinat în mod fraudulos.


Articole înrudite