18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Grav accident cu victime. Tânăr de 21 de ani, încarcerat (FOTO)
Galați: Grav accident cu victime. Tânăr de 21 de ani, încarcerat (FOTO)

La data de 7 mai 2023, în jurul orei 13:31, pe DN 26, în localitatea Tătarca, comuna Tulucești, județul Galați, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia 3 persoane au fost rănite.

Din verificările preliminare, precum și după efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un tânăr, cu vârsta de 21 de ani, din satul Tătarca, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26 în localitatea de domiciliu, având direcția de deplasare dinspre municipiului Galați către orașul Târgu Bujor, în zona km 19 + 100 metri, la schimbarea direcției de mers, când ar fi efectuat viraj la stânga, a fost lovit de un autoturism condus în aceeași direcție de deplasare de o femeie cu vârsta de 49 de ani, din satul Foltești, județul Galați, angajată în depășirea acestuia.

În urma impactului ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, iar cel de-al doilea autovehicul a ricoșat și a lovit gardul unui imobil aflat în zona respectivă.

A rezultat avarierea autovehiculelor și rănirea celor doi conducători auto, dar și a unei femei, cu vârsta de 50 de ani, aflată pe bancheta față dreapta în primul autoturism. A fost nevoie de intervenția echipajelor de la ISU Galați pentru descarcerarea tânărului de 21 de ani, rămas blocat în autoturismul pe care îl conducea. Toate cele 3 victime au fost preluate și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La fața locului a fost testată alcoolscop doar conducătoarea auto, rezultatul fiind negativ. La spital, ambilor conducători auto le-au fost prelevat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Până la ridicarea pe platformă a autovehiculelor avariate s-a circulat alternativ și dirijat pe o singură bandă de circulație.A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite