19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liber la demolat chioşcurile hidoase din oraş
Liber la demolat chioşcurile hidoase din oraş

La şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută, pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul privind aprobarea regulamentului pentru amplasarea, proiectarea, autorizarea, executarea, funcţionarea şi postutilizarea construcţiilor cu caracter provizoriu în municipiul Galaţi, care a fost adoptat. Astfel, chioşcurile, tonetele, cabinele, modulele sau orice construcţie din oraş care face parte din categoria construcţiilor cu caracter provizoriu ce adăpostesc spaţii comerciale alimentare sau ne alimentare, spaţii pentru alimentaţie publică, spaţii pentru prestări servicii, amplasate pe domeniul public, al statului şi al municipiului vor fi proiectate şi realizate conform regulilor impuse de acest regulament.
Conform regulamentului amplasarea acestor construcţii se va realiza fie individual, fie în ansambluri unitare, pentru o imagine armonioasă, modelele aferente fiecărui amplasament vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi alături de caietul de sarcini pentru licitaţie, în vederea atribuirii contractului de închiriere, iar respectarea modelului aferent fiecărui amplasament este obligatoriu, fiind interzise orice modificări ulterioare.
Deasemenea la stabilirea amplasamentului se vor studia accesele carosabile şi pietonale, parcaje şi posibilitatea racordării fiecărei construcţii la reţelele de utilităţi, punându-se accentul pe funcţionarea corectă a întregului ansamblu. În regulament mai este specificat faptul că suprafaţa de teren nu va fi ocupată integral de construcţie, ci se vor folosi suprafeţe de teren pentru acces şi pentru amplasarea elementelor mobile aferente funcţionării precum vitrine, recipienţi pentru deşeuri sau loc de fumat. La elaborarea proiectelor se va urmări respectarea întocmai a ambianţei zonei şi îmbunătăţirea imaginii urbane existente.
În vederea realizării ansamblurilor de construcţii cu caracter provizoriu este admis ca solicitanţii să întocmească proiecte unitare ce vor fi avizate de către o comisie cu atribuţii în acest sens, fomată din reprezentanţi ai Direcţiei de evidenţă, gestiune şi administrare a patrimoniului, Instituţiei arhitect şef, Direcţiei generale dezvoltare infrastructură şi lucrări publice şi Direcţiei generale servicii comunitare de utilităţi publice, cu obligaţia respectării întocmai a proiectelor avizate. Pentru amplasarea acestor construcţii care se exceptă de la autorizare, pentru care se eliberează licenţă de ocupare a domeniului public sau contract de închiriere, în suprafaţă de maxim 5 mp, se vor stabili modele de către compartimentele de specialitate, în funcţie de destinaţie, iar solicitanţii vor avea obligaţia respectării întocmai a acestora, făcând excepţie construcţiile cu caracter provizoriu, amplasate cu ocazia unor evenimente.
Primăria doreşte ca prin aplicarea acestui regulament să se asigure o imagine urbană coerentă, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii peisajului în municipiul Galaţi.


Articole înrudite