25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi dă aproape 100.000 lei pentru a iriga scuarurile dintr-o singură intersecţie
Primăria Galaţi dă aproape 100.000 lei pentru a iriga scuarurile dintr-o singură intersecţie

Primăria municipiului Galaţi a lansat un anunţ de achiziţie directă pentru montajul unui sistem de irigaţii automatizat cu o valoare estimată de 84.000 lei fără TVA, adică 99.960 lei inclusiv TVA. Sistemul de irigaţii ce urmează a fi achiziţionat şi montat trebuie să acopere o suprafaţă de aproximativ 1630 mp astfel încât să asigure udarea rondoului din Micro19 ”Ceas” (amplasat la intersecţia str. Oţelarilor şi b-dul Galaţi, triunghiul aferent acestui rondou, amplasat pe str.Oţelarilor şi spaţiul aferent rondoului (către str. Stadionului).
În caietul de sarcini al achiziţiei se precizează că sistemul de irigaţii trebuie să fie total automatizat, să asigure irigarea uniformă şi să fie dotat cu senzori de umiditate care vor sista irigarea în condiţii de ploaie sau de sol saturat. De aasemenea, se solicită ca sistemul să fie dotat cu sistem antifurt şi antivandalism. Garanţia solicitată este de 3 ani de zile de la data efectuării recepţiei pentru materiale, instalaţii şi montaj.
Dacă pentru un singur rondou cu scuarurile aferente, instalaţia de irigaţii va costa atât, nu putem să nu ne întrebăm cât ar costa un sistem pentru un parc de mărime medie, în acest fel evitând dilema valorii totale necesară pentru a uda cele mai importante oaze de verdeaţă a Galaţiului precum Grădina Publică. Reamintim faptul că acest sistem trebuie să acopere doar 1630 mp, adică aproximativ cât o grădină generoasă a unei vile amplasată pe un teren de 2000 mp.

11Irigatii poza text


Articole înrudite