07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria şi-a dat în judecată foştii angajaţi
Primăria şi-a dat în judecată foştii angajaţi
Municipalitatea a deschis câteva zeci de procese pe numele unor foşti angajaţi (funcţionari publici, personal contractual), care fie au ieşit la pensie, fie au plecat din Primărie, cerând ca aceştia să fie obligaţi să restituie banii încasaţi în contul sporului de condiţii grele pentru perioada 2010-august 2011, dar şi al sporului de condiţii vătămătoare pentru intervalul septembrie 2008-august 2011. Primăria a încercat să ajungă la o înţelegere cu foştii angajaţi pentru a restitui banii, dar acest lucru se pare că nu a fost posibil.
„Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract de muncă, ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale. În lipsa unui titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească definitivă, instituţia noastră se află în imposibilitatea de a pune în aplicare decizia Curţii de Conturi, care înseamnă recuperarea sumelor de bani. Am notificat părţile să se prezinte pentru a restitui banii sau a semna angajamente de plată, dar nu au răspuns în niciun fel solicitării noastre”, au precizat în instanţă reprezentanţii Primăriei.
Decizii de imputare pe numele angajaţilor municipalităţii
Nici cei 269 de angajaţi ai Primăriei nu au scăpat. Municipalitatea a emis decizii de imputare pe numele acestora, prin care urmează să le fie reţinute sume cuprinse între 3 şi 18.000 de lei, astfel că funcţionarii publici au dat şi ei în judecată instituţia, în încercarea de a bloca restituirea banilor. Este vorba practic de aceleaşi sporuri, precum şi mai multe stimulente, de care au beneficiat în perioada 2008-2011.
Primăria a fost forţată să facă acest pas împotriva propriilor angajaţi atât de către Camera de Conturi Galaţi, dar şi de către Prefectură. De altfel, reprezentantul Guvernului în teritoriu a intentat şi un proces împotriva municipalităţii, cerând ca instituţia să fie obligată la recuperarea sporurilor amintite de la angajaţi pe motiv că au fost acordate pe lângă lege. Inspectorii financiari au constatat că o parte din foştii salariaţi ai municipalităţii au încasat stimulente financiare în intervalul ianuarie-august 2011, deşi nu mai lucrau de ceva timp la Primărie. Reprezentanţii municipalităţii susţin însă că plăţile trebuia să fie făcute către foştii angajaţi în contul lucrărilor de administrare a creanţelor fiscale pe care le realizaseră anterior.


Articole înrudite