09 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primul român mort de frig în 2023 este din Galaţi
Primul român mort de frig în 2023 este din Galaţi

România înregistrează anul acesta primul caz de deces din cauza frigului. Un bărbat de aproximativ 55 de ani din Galaţi, om al străzii, a fost găsit fără viaţă de o altă persoană fără adăpost.

Am primit un apel prin 112 despre faptul că o persoană a găsit într-o casă părăsită o altă persoană, aparent fără semne vitale. A fost găsit un bărbat de aproximativ 55 de ani, cu estimarea că a decedat în urmă cu aproximativ două zile. S-a solicitat prezenţa poliţiei şi s-a stabilit că decesul s-a produs prin hipotermie fiind prima victimă certificată cu deces prin hipotermie din această iarnă”, a precizat Mihai Polinschi, director medical SAJ Galaţi.

Poliţiştii locali deja îşi intensifică eforturile de a strânge oamenii străzii. „Reprezintă o prioritate persoanele fără adăpost. Facem apel la cetăţeni, dacă sesizează astfel de cazuri să apeleze la Poliţia Locală. Noi îi ridicăm de pe stradă, îi ducem la instituţiile abilitate ale statului sau îi internăm la o instituţie medicală dacă situaţia o impune”, a precizat Aurelia Bogatu Matei, reprezentanta Poliţiei Locale Galaţi.

Numai că aceia care au fost cazaţi trebuie să respecte mai multe reguli. „Câteva dintre condiţiile pentru a se putea caza în acest centru sunt vârsta minimă de 18 ani, domiciliul să fie Galaţi şi să fie apţi pentru inserţie în colectivitate şi psihic, din punctul de vedere al unor afecţiuni ce ar putea fi transmise celor din colectivitate. Pe timp de iarnă se măreşte numărul solicitărilor. Li se întocmesc acte de identitate, găsim o formă să îi asigurăm medical. Este o mare problemă, mulţi vin, dar puţini rămân, deoarece e necesar să respecte un minim de reguli, una dintre ele fiind legată de interzicerea consumului de alcool”, a precizat Gina Gogoţ, director Centru Persoane fără Adăpost, Primăria Galaţi. 44 de locuri sunt în acest centru subordonat municipalităţii.

Citeşte şi Galaţi: Bărbat găsit mort de frig într-o casă părăsită


Articole înrudite