04 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tramvaie înlocuite cu autobuze
Tramvaie înlocuite cu autobuze
Conducerea Transurb şi-a întocmit planul de bătaie pentru situaţia în care circulaţia va fi oprită pe străzile Gheorghe Asachi, Frunzei şi Oţelarilor, în vederea efectuării unor lucrări de modernizare şi reabilitare a celor trei artere respective, lucrări care vor fi făcute cu bani europeni.
Deşi modernizarea celor trei străzi ar fi trebuit demarată pe data de 1 martie, reprezentanţii Primăriei anunţând la acea vreme că traficul auto de pe străzile respective va fi redirecţionat, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza unor contestaţii apărute în justiţie. În timp ce purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi a anunţat că lucrările de modernizare şi reabilitare a străzilor au început, circulaţia auto nu a fost încă oprită, la fel ca şi circulaţia tramvaielor. Potrivit declaraţiei directorului general al Transurb, Genica Totolici, societatea este pregătită să asigure transportul public atunci când circulaţia auto va fi oprită.
„Este vorba de traseele de tramvai 39, 7 şi 5, care plecau din staţia din Micro 19. Atunci când circulaţia tramvaielor va fi oprită, Transurb va pune la dispoziţie autobuze care vor circula din 6 în 6 minute şi care vor avea ca punct de plecare tot aceeaşi staţie, dar vor merge până la Liceul Auto. De la Liceul Auto se va continua circulaţia cu tramvaiul până la destinaţie, nefiind nevoie ca oamenii să plătească ceva în plus pentru acest lucru”, ne-a declarat directorul general al Transurb, Genica Totolici. Aceasta ne-a mai declarat că s-a stabilit un plan de măsuri pentru a asigura şi transportul siderurgiştilor la locul de muncă, care era făcut cu tramvaiele care aveau traseul 39, 7 sau 5.


Articole înrudite