Aşa cum ziarul nostru v-a informat în premieră acum circa 3 săptămâni, la Apaterm vor fi efectuate reduceri de personal eşalonat, respectiv într-o etapă în cursul acestui an şi anul
Aşa cum ziarul nostru v-a informat în premieră acum circa 3 săptămâni, la Apaterm vor fi efectuate reduceri de personal eşalonat, respectiv într-o etapă în cursul acestui an şi anul
Aceasta a fost solicitarea făcută în cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc joi de către consilierul local PSD Marius Humelnicu, care s-a arătat nemulţumit de faptul că
La ani buni de la demararea lucrărilor Parcului Industrial, care au început pe vremea fostului premier liberal Tăriceanu, de atunci şi până acum fiind cheltuite sume importante de bani atât
În condiţiile în care Primăria face un apel la locuitorii Galaţiului să-şi plătească datoriile la întreţinere, municipalitatea susţine că a început o analiză a situaţiei chiriaşilor rău-platnici şi care nu
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local care a avut loc vineri a fost introdus un proiect de hotărâre care priveşte acordarea drept ajutoare de urgenţă a
Primarul Galaţiului, liberalul Marius Stan, a tras un semnal de alarmă în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local care a avut loc vineri în ceea ce priveşte situaţia datornicilor la
Primarul liberal Marius Stan a declarat în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local care a avut loc vineri că proiectul privind subtraversarea Dunării la Galaţi se află încă în atenţia
Cel puţin acest lucru ar putea să devină realizabil în cel mai scurt timp, singurul hop care ar mai trebui trecut fiind cel legat de asfaltarea unui kilometru de drum
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local care ar urma să aibă loc vineri, începând cu ora 12, figurează 7 proiecte de hotărâre de Consiliu Local, printre
Incidentul petrecut în noaptea de luni spre marţi a stârnit nemulţumirea consilierului local PSD Zanfir Ilie, care este şi directorul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” şi care a atras atenţia asupra