În noaptea de 22 spre 23 august 2023, poliţiştii din Tulcea au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la dispariţia unui copil.Din primele verificări a reieşit faptul că minorul, de
În noaptea de 22 spre 23 august 2023, poliţiştii din Tulcea au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la dispariţia unui copil.Din primele verificări a reieşit faptul că minorul, de
Sindicatele din penitenciare susţin greva profesorilor şi vor ieşi în stradă alături de cadrele didactice! Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) susţine greva profesorilor şi anunţă că poliţiştii
În perioada 24 aprilie-12 mai a.c., agenţii de poliţie absolvenţi ai promoţiei aprilie 2023 ai Şcolii de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina, repartizaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus ieri capăt procesului dintre Baroul Galaţi şi magistraţii gălăţeni pe marginea dreptului acestora din urmă de a figura pe tabloul avocaţilor incompatibili
Poliţişti din mai multe ţări, vorbind doar limba comună a întrecerii sportive şi amiciţiei, se întâlnesc de 13 ani, la sfârşit de septembrie, în staţiunea Zelena Laguna – Porec, de
Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 1 Galaţi, împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Biroul Executiv Teritorial Galaţi, au organizat sâmbătă, 13 iulie, la balta Zătun,






