Deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, a făcut-o de oaie în Parlament. La indicaţiile liderului liberal gălăţean, nu mai puţin de 16 deputaţi ai PNL au votat moţiunea simplă
Deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, a făcut-o de oaie în Parlament. La indicaţiile liderului liberal gălăţean, nu mai puţin de 16 deputaţi ai PNL au votat moţiunea simplă
Pentru ca pensionarii gălăţeni să nu mai stea ore în şir la coadă pentru ridicarea biletelor oferite gratuit de către Transurb, PDL a venit cu o idee pe care conducerea
Dacă v-au fascinat viaţa şi tainele insectelor, acum aveţi ocazia să aflaţi mai multe despre o categorie mai puţin cunoscută a acestora, şi anume gândacii sau coleopterele, sub denumirea lor
Ansamblul „Estrada Copiilor” de la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi va participa, în data de 9 martie, la cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Naţional de Dans „Pe aripile
Gălăţenii mai au de aşteptat până vor ajunge să simtă că trăiesc într-o ţară şi, implicit, într-un oraş cu adevărat european. Dacă mai au răbdare şi nu-şi iau lumea în
Elevii gălăţeni se mobilizează şi participă la diferite serbări organizate cu ocazia zilei de 8 Martie, care se apropie. Astfel de copii sunt cei de la Şcoala Nr. 1 „Nicolae
În ultima săptămână de raportare numărul cazurilor de gripe şi viroze respiratorii înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a scăzut faţă de săptămâna anterioară de raportare. În schimb, a
Am avut anul trecut o vară fierbinte, politic vorbind, de ni s-a dus buhul peste hotare cu democraţia originală, plină de surprize ce ar da peste cap şi pe cel
Efecte ale controlului realizat de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, la centrele de permanenţă din Bereşti, Băleni, Cudalbi, Corod, Cavadineşti şi Brăneşti. După ce
Venirea primăverii este anunţată prin soarele călduros, florile colorate, veselia în natură şi insectele mici şi mari. Astfel, cu această ocazie, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi organizează