28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
24 de liceeni de la Colegiul ”Cuza” vor lua locurile parlamentarilor europeni pentru o zi şi vor dezbate problemele Europei
24 de liceeni de la Colegiul ”Cuza” vor lua locurile parlamentarilor europeni pentru o zi şi vor dezbate problemele Europei

Educarea tinerilor în spiritul valorilor şi principiilor europene în scopul pregătirii lor pentru viaţă a devenit o tradiţie la Colegiul Naţional ”Alexandru Ioan Cuza”. În ultimii doi ani Colegiul a implementat mai multe proiecte europene care i-au adus titlul de Şcoală Ambasador a Parlamentului European în România.

Anul european al patrimoniului cultural a fost marcat de elevii colegiului care au organizat mai multe activităţi de promovare a obiectivelor de patrimoniu cu valoare europeană din oraşul Galaţi. Clasaţi în topul competiţiei naţionale Euroscola, 24 de liceeni ai colegiului vor participa, în luna octombrie a acestui an, la Ziua Euroscola organizată la Parlamentul European din Strasbourg. Timp de o zi, elevii vor ocupa locurile parlamentarilor europeni şi vor dezbate pe teme precum: ”Mediul şi energia din resurse regenerabile”, ”Securitatea şi drepturile omului”, ”Promovarea diversităţii culturale a Europei”, ”Migraţia şi integrarea” şi ”Locurile de muncă pentru tineri”.

Cel de-al doilea proiect al Colegiului este legat de calitatea sa de Şcoală Ambasador a Parlamentului European. Începând din anul 2017, echipa de Ambasadori ai Colegiului organizează activităţi de promovare a principiilor europene care au inclus: activităţi de voluntariat în sprijinul persoanelor din medii defavorizate, seminarii de instruire pentru tineri, simpozioane şi concursuri pe teme europene şi alte tipuri de activităţi care să contribuie la dezvoltarea personală a tinerilor şi transformarea lor în viitori cetăţeni activi ai comunităţii.

Şcolile Ambasador au trecut printr-un proces de evaluare anuală şi clasarea Colegiului Naţional ”Alexandru Ioan Cuza” în vârful ierarhiei atât în anul 2017, cât şi în anul 2018, i-a adus acestuia invitaţia de a-şi trimite Ambasadorii şi la Parlamentul Tinerilor organizat în luna noiembrie 2018, în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles. În ambele deplasări, elevii Colegiului vor fi însoţiti de profesoarele Maria-Isabela Miron şi Violeta Stanciu.


Articole înrudite