02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Este vorba de cazul pensionarilor sau al persoanelor cu handicap care îndeplinesc condiţiile pentru a primi produse agroalimentare de la Uniunea Europeană şi care nu trebuie să se mai deplaseze la punctul de distribuţie din Þiglina 1. „Mai sunt 1.124 de persoane cu handicap sau pensionari care nu au luat încă pachetul de produse agroalimentare pus la dispoziţie în mod gratuit de Uniunea Europeană. Pentru ca aceştia să poată intra în posesia produselor alimentare, în cazul în care nu se pot deplasa sau le este greu să transporte alimentele care au o anumită greutate, Primăria Galaţi a pus la dispoziţie o maşină care asigură transportul alimentelor acasă la aceştia. Tot ceea ce trebuie să facă pensionarii sau persoanele cu dizabilităţi este să sune la Primărie şi să comunice adresa unde să li se aducă alimentele”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache. Acesta a precizat că în cursul săptămânii trecute doar 300 de persoane au ajuns la 3 centre de distribuire a produselor alimentare pentru a ridica pachetele. „În afara celor 1.124 de persoane cu handicap sau pensionari mai au de luat pachete cu produse alimentare un număr de 4.874 de şomeri, care pot ridica produsele de la centrul care este amenajat lângă sediul AJOFM Galaţi”, ne-a declarat Mihai Costache. De pe lista produselor alimentare oferite gratuit de către cei de la Uniunea Europeană lipsesc două produse, şi anume uleiul şi făina.

Articole înrudite