19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Penitenciarul Galaţi organizează, vineri, la Centrul de Servicii Integrate din incinta unităţii, bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate. Organizatorii şi-au propus să ofere persoanelor custodiate, care mai au cel mult 3 luni până la liberare, experienţa căutării unui loc de muncă. La acest eveniment vor participa persoane private de libertate, potenţiali angajatori, precum şi reprezentanţi ai Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă din judeţele Brăila şi Galaţi. Până la această dată, 114 persoane private de libertate din Penitenciarul Galaţi au absolvit, în cadrul proiectului „O societate în schimbare – Reintegrarea Socială şi profesională a deţinuţilor, cursuri de formare profesională în urmatoarele meserii: tâmplar universal (30 persoane private de libertate barbati), lucrător în structuri pentru construcţii (25 persoane private de libertate-bărbaţi), bucătar (32 persoane private de libertate-bărbaţi), lucrător în cultura plantelor (14 persoane private de libertate-bărbaţi) şi operator introducere, validare şi prelucrare date (13 persoane private de libertate-femei). Alte 52 persoane condamnate derulează cursuri de formare profesională în meseria de tâmplar universal, lucrător în structuri pentru construcţii şi operator introducere, validare şi prelucrare date. Cursurile se vor finaliza în lunile iulie şi septembrie 2013.
„Prin intermediul acestei acţiuni se doreşte sensibilizarea comunităţii locale, dar mai cu seamă a potenţialilor angajatori, cu scopul de a manifesta deschidere faţă de persoanele care au executat pedepse privative de libertate şi de a le oferi acestora şanse egale la angajare”, a declarat inspectorul Alexandru Cristian, directorul Penitenciarului Galaţi.


Articole înrudite