24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curtea de Apel Galaţi a finalizat ieri procesul lui Nati Meir, fost parlamentar şi candidat la preşedinţia României, acesta având suficiente motive de bucurie. Judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa lui Meir de la şapte ani la cinci ani şi jumătate pentru trafic de influenţă, urmând ca pedeapsa să fie executată efectiv. Nati Meir a fost condamnat pentru corupţie după ce în cursul anului 2008, în calitate de deputat, a pretins de la o denunţătoare 50.000 euro, spunându-i că va interveni pe lângă judecători din Tribunalul Galaţi pentru ca aceştia să dispună eliberarea ei din arest în dosarul în care era judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune. De asemenea, în cursul anului 2009 şi în lunile martie-aprilie din 2010, Nati Meir, prin intermediul fiului său, ar fi pretins suma de 65.000 euro de la cinci denunţători, cărora le-a spus că va interveni la magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceştia să dispună judecarea lor în libertate şi, ulterior, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, în două dosare în care respectivii erau acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, respectiv complicitate la luare de mită.
Fiul lui Nati Meir a scăpat de încarcerare
Nati Meir are motive să se bucure şi pentru că fiul său, Or Meir, a scăpat de închisoare, cel puţin deocamdată, după ce Curtea de Apel i-a redus acestuia pedeapsa de la cinci ani la trei ani de închisoare, sancţiunea penală fiind suspendată sub supraveghere. Nati Meir şi Or Meir au fost eliberaţi din închisoare pe 11 aprilie 2011, după ce au stat în arest preventiv aproape un an, dar Nati Meir şi-a reluat imediat vechile obiceiuri, escrocând diverse persoane, astfel că a ajuns din nou după gratii. Asta în condiţiile în care fostul candidat la preşedinţia României mai are o condamnare la patru ani de închisoare într-un alt dosar, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promisese locuri de muncă în Israel. Curtea de Apel Galaţi a hotărât şi ca Or Meir să nu părăsească Bucureştiul, cel puţin pe perioada procesului, dar acesta a primit în schimb acceptul să îşi schimbe domiciliul. Procurorii anticorupţie mai au şansă să obţină majorarea pedepselor lui Nati Meir şi Or Meir la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Articole înrudite