29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Municipiul Tecuci este în continuă expansiune, iar una dintre cele mai tinere zone ale oraşului este cartierul Zona Industrială, unde se găsesc cele mai multe familii de tineri. În acest cartier au apărut zone unde trăiesc doar tineri cu vârste în jur de 35 ani, care şi-au construit locuinţe noi pe terenuri obţinute în baza Legii 15, sau locuinţe în blocurile nou ridicate, de tip ANL. Situaţia impunea şi realizarea de noi unităţi de învăţământ, mai ales de grădiniţe, cele actuale fiind insuficiente. Singura grădiniţă din Zona Industrială este în prezent Grădiniţa nr.17, unitate ce are în structură atât program normal, cât şi program prelungit. Această unitate este grădiniţă-pilot şi în ceea ce priveste implementarea proiectului ce are ca principală activitate educaţia timpurie. Astfel, Grădiniţa nr.17 este singurul loc unde copiii cu vârsta de până în 3 ani sunt primiţi şi beneficiază de un program special de educare şi formare. Fiind singura de acest fel, şi numărul solicitărilor este pe măsură. Referitor la această situaţie, Soltănica Mlitaru, directorul Gradiniţei Nr. 17, ne-a informat: „Avem o avalanşă de cereri în ceea ce priveste înscrierea la educaţie timpurie. Părinţii sunt încântaţi de existenţa acestui program, însă din păcate în prezent nu avem posibilitaea de a primi decât o serie limitată de cereri, restul solicitărilor le primim, le înregistrăm şi le lăsăm în aşteptare.”
O veste deosebită a primit directorul acestei grădiniţe la finele săptămânii trecute, când a aflat că „visul” de a se construi o nouă gradiniţă se va concretiza în următoarele 12 luni. „Vom avea un local nou pentru program prelungit, iar imobilul va fi compus din parter şi etaj, cu o structură de opt grupe, 160 de copii. Construcţia va fi realizată cu fonduri de la Ministerul Educaţiei şi am primit asigurarea că va fi gata în doar 12 luni. În aceste condiţii, la finalul lucrării vom transfera grupele de educaţie timpurie în noul local, iar actuala gradiniţă va rămâne cu program normal”, ne-a mai spus Soltănica Militaru.
O altă investiţie importanţă, pe aceeasi linie, este cea privind realizarea unei creşe cu o capacitate de 60 de copii, aceasta urmând a fi construită tot în Zona Industrială, în imediata apropiere a blocurilor ANL.


Articole înrudite