Începe UGAL INVENT 2019. Peste 150 de invenţii, înscrise în competiţie Recomandat

Marți, 15 Octombrie 2019 14:28
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Universitatea „Dunărea de Jos” (UDJ) Galaţi va fi, timp de trei zile, între 16 şi 18 octombrie 2019, gazda celei de-a IV-a ediţii a Salonului Inovării şi Cercetării UGAL INVENT, un eveniment care sprijină inovarea la nivel naţional şi internaţional şi reprezintă o oportunitate oferită inventatorilor pentru a-şi face cunoscute invenţiile atât în mediul industrial, cât şi publicului larg. Anul acesta au fost înscrise în competiţie peste 150 de invenţii şi lucrări.

Deschiderea evenimentului are loc miercuri, 16 octombrie, la ora 11.00, în Holul Central al UDJ Galaţi, atunci când vizitatorii îi vor putea cunoaşte pe expozanţi. Pe parcursul zilei vor avea loc mai multe sesiuni ştiinţifice, în Sala Senatului Universităţii. Ziua de joi, 17 octombrie, este dedicată aproape în întregime Centrului Internaţional de Cercetare de la Măgurele. Comunitatea ştiinţifică, comunităţile locale şi mediul de afaceri încearcă să afle de la specialişti ce aşteptări pot avea de la cel mai puternic laser din lume. Ultima zi a evenimentului, vineri, 18 octombrie, va debuta cu o expoziţie în Holul Universităţii şi se va încheia cu ceremonia de premiere.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu