Vestea trecerii în nefiinţă a doamnei profesoare Ioana Mitrof, răpusă de o boală necruţătoare, a adus tristeţe profundă în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Plecarea sa lasă în urmă nu doar lacrimi şi durere, ci şi o amprentă de neşters în inimile celor care i-au fost elevi, colegi sau prieteni.
Pentru elevii săi, Ioana Mitrof nu a fost doar un profesor dedicat, ci un mentor, un sprijin şi un model de viaţă. Răbdarea cu care asculta, înţelepciunea cu care îndruma şi bunătatea care îi definea fiecare gest au transformat orele sale în adevărate lecţii de viaţă.
Colegii şi prietenii o descriu ca pe o persoană luminoasă, care reuşea să aducă speranţă şi putere chiar şi în cele mai grele momente. Cu discreţie şi modestie, şi-a dedicat întreaga existenţă formării tinerelor generaţii şi susţinerii celor din jur.
Astăzi, în faţa acestei pierderi, cei care au conoscut-o îşi pleacă fruntea în semn de recunoştinţă şi respect. Amintirea profesoarei Ioana Mitrof va rămâne vie în sufletele elevilor, colegilor şi tuturor celor care au avut privilegiul de a o întâlni.
Drum lin, Ioana Mitrof!