27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aceasta a fost unul dintre sloganurile strigate de circa 200 de pensionari, membri ai Asociaţiei pentru Conciliere a Pensionarilor, în frunte cu preşedintele Vasile Panţuş, care au organizat vineri un protest prin care şi-au arătat nemulţumirea faţă de faptul că doleanţele lor nu au fost rezolvate de acei politicieni gălăţeni cu care ei au semnat un protocol acum 6 luni. Primul punct al manifestaţiei a fost sediul Prefecturii, unde, începând cu ora 10, în jur de 200 de pensionari şi-au strigat năduful faţă de ceea ce s-a întâmplat timp de 23 de ani şi au cerut politicienilor gălăţeni să îşi respecte promisiunile făcute înaintea alegerilor. Principalele nemulţumiri ale pensionarilor au fost legate de faptul că nu le-au fost majorate pensiile, aşa cum prevede legea - aceştia fiind nemulţumiţi de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu -, precum şi de numărul prea mare de parlamentari, dar şi de lipsa locurilor de muncă pentru copiii şi nepoţii lor.
„Eu am lucrat în oţelărie 32 de ani şi am o pensie de 10,1 milioane de lei vechi. Cum să mă descurc cu banii aştia, când trebuie să plătesc şi medicamentele şi întreţinerea şi mai trebuie să şi mănânc? Să se reducă cheltuielile cu parlamentarii, care mulţi din ei am văzut la televizor că nu fac nimic, dacă tot spun că nu sunt bani. Nu sunt mulţumit de acest guvern, aşa cum nu am fost mulţumit nici de cei dinaintea lor”, ne-a spus Vasilescu Ilie.
Gologan Maria, care a participat şi ea la protest, ne-a declarat că are o pensie doar de 4,4 milioane de lei vechi, femeia susţinând că a votat USL, dar este dezamăgită de tot ceea ce se întâmplă.
Pichetări în faţa porţilor închise
Pensionarii, care au fost primiţi de prefectul judeţului, Emanoil Bocăneanu, căruia i-au dat lista cuprinzând doleanţele lor, s-au deplasat apoi la sediile tuturor partidelor politice din oraş, şi anume PDL, PSD, PNL, PP-DD şi PC. Pe parcursul deplasării pensionarii, al căror număr s-a redus, şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care politicieniii îşi fac treaba, de faptul că nu se creează locuri de muncă şi au strigat lozinci cum ar fi „Hoţii!”, „Jos mafia!”, „Suntem furaţi lunar la pensii cu 2,5 milioane de lei vechi”, „Vrem locuri de muncă pentru tineri”.
Doar reprezentanţii unui singur partid i-au primit pe pensionari la discuţii şi le-au spus că le înţeleg doleanţele, dar, fiind în opoziţie, nu le pot rezolva deoarece nu au putere destulă, în timp ce la sediile celorlalte partide nu a fost prezent niciun politician. Pensionarii au rămas dezamăgiţi de faptul că atunci când nu sunt în campanie electorală cei mai mulţi politicieni gălăţeni nu sunt de găsit la sediile de partid şi nu are cine să le asculte doleanţele.


Articole înrudite